Posibila venire a lui Dan Petrescu la Celtic este subiectul zilei în marile publicații de la Glasgow. Antrenorul s-a despărțit de CFR Cluj, așa cum ProSport a anunțat în exclusivitate, iar una dintre variantele de continuare a carierei este marea rivală a celor de la Rangers, Celtic Glasgow.
Dan Petrescu este istorie la CFR Cluj. Antrenorul s-a despărțit de echipa căreia i-a adus trei titluri consecutive, iar ardelenii au demarat negocierile pentru finalul de an. Jorge Costa este unul dintre numele invitate la negocieri, așa cum ProSport a anunțat.
Cum CFR va avea un final de an infernal, Neluțu Varga și compania încearcă marea cu degetul. Potrivit informațiilor noastre, aceștia tatonează chiar și pista Răzvan Lucescu.
Între timp, Dan Petrescu a anunțat că are nevoie de o scurtă vacanță, dar că va da curs oricărei oferte. Iar acestea nu lipsesc. Potrivit ProSport, numele românului este pe lista celor de la Celtic Glasgow, care se pregătesc să îl dea afară pe Neil Lennon.
Posibila venire a lui Dan Petrescu la Glasgow este tratată pe larg și de principalele publicații din Glasgow. Daily Record și Scottish Sun abordează subiectul și amintesc și despre oferta din spațiul arab, despre care ProSport a vorbit cu o lună în urmă.
„Șefii lui CFR Cluj sunt nevoiți să vorbească despre plecarea lui Dan Petrescu, pe fondul iminentei schimbări a lui Neil Lennon”, scriu cei de la The Scottish Sun.
Dan Petrescu in Celtic boss claim as Cluj forced to deny he quit to replace Neil Lennonhttps://t.co/OeTFs6zJP9 pic.twitter.com/BvjLl6OHIs — Daily Record Sport (@Record_Sport) December 2, 2020
Dan Petrescu in Celtic boss claim as Cluj forced to deny he quit to replace Neil Lennonhttps://t.co/OeTFs6zJP9 pic.twitter.com/BvjLl6OHIs
— Daily Record Sport (@Record_Sport) December 2, 2020
Scoțienii spun că Dan Petrescu insistă că nu și-a dat demisia, ci a fost dat afară. Britanicii prezintă și o reacție a lui Marius Bilașco, cel care cel mai probabil va coborî pe banca tehnică pentru finalul infernal de an al echipei.
„Nu știu nimic despre interesul lui Celtic despre Dan Petrescu. L-am întrebat, dar ne-a spus că era decis să plece oricum. Dacă ai un antrenor care îți aduce trei titluri la rând și care te califică în Europa, de ce ai vrea să plece?”, este reacția lui Marius Bilașco, prezentată și de cei de la Daily Record.
Cluj chiefs on rumours Dan Petrescu quit to take Celtic job https://t.co/nvw7WyRa9Q pic.twitter.com/ny9zGmmeLu — Scottish Sun Sport (@scotsunsport) December 2, 2020
Cluj chiefs on rumours Dan Petrescu quit to take Celtic job https://t.co/nvw7WyRa9Q pic.twitter.com/ny9zGmmeLu
— Scottish Sun Sport (@scotsunsport) December 2, 2020
Îmi doresc o mini vacanță, în același timp sunt un antrenor liber și dacă apare o ofertă de nerefuzat mâine, la cum mă cunosc e posibul să o accept. Dan Petrescu
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER