Daniel Isăilă (48 de ani) s-a vaccinat a treia oară cu varianta chinezească a serului dezvoltat împotriva COVID-19. Antrenorul brașovean a fost nevoit să facă acest lucru, deoarece acestea sunt condițiile impuse în Emiratele Arabe Unite, acolo unde conduce echipa de fotbal FC Baniyas.
„Așa sunt regulile aici, la Abu Dhabi, unde este o campanie de vaccinare în masă cu vaccinul chinezesc. Am făcut a treia doză cu serul chinezesc. Aici, fără vaccin sau fără un test PCR valabil 48 de ore nu poți merge nicăieri. Sunt ok, mă simt bine. Și cu vaccin, la 30 de zile trebuie să facem un test PCR”, a spus Isăilă.
După primele două etape din campionatul Emiratelor Arabe Unite, FC Baniyas este pe locul 9 cu doar un punct acumulat.
Echipa antrenată de Isăilă a început sezonul cu un eșec (0-1 cu Al – Wasl), iar în runda a 2-a a terminat la egalitate, 1-1 cu Al – Wahda.
„Este destul de complicat. La club este o nouă conducere, iar bugetul a fost diminuat cu circa 30 la sută. Am pierdut trei jucători de bază în această vară, printre care și golgheterul echipei, iar acum s-a accidentat grav și fundașul central Hasan, la primul antrenament la echipa națională. E clar că avem nevoie de transferuri, sunt discuții, aici se pot face transferuri până în octombrie”, a spus Isăilă.
Isăilă a mai antrenat echipele FC Săcele, FC Brașov, Sportul Studențesc, FCSB Târgu Mureș, Astra și Al Hazm (Arabia Saubită), însă a fost și ”secund” la naționala României, cât și selecționer al naționalei U21.
Foto: FC Baniyas
Daniel Isăilă și-a prelungit contractul cu Baniyas! Prezentare de gală a românului | VIDEO
Daniel Isăilă sare în apărarea lui Mirel Rădoi: „În România, e multă ipocrizie!”. Sfat prețios pentru selecționerul echipei naționale
Daniel Isăilă, despre întâlnirea cu Laurențiu Reghecampf, în Emiratele Arabe Unite: „Nu mă așteptam să își dea demisia după un meci”
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER