David Alaba, prezentat ca o mare vedetă de Real Madrid! A preluat tricoul legendarului Sergio Ramos: „Mi-ar fi plăcut să joc alături de el!” | FOTO&VIDEO
David Alaba a fost prezentat oficial de Real Madrid! Fotbalistul care a jucat pe Arena Națională la Euro 2020, cu naționala Austriei, a preluat numărul purtat de Sergio Ramos.
Fostul jucător al lui Bayern a recunoscut că ar fi vrut să joace alături de Ramos, prezentat deja de PSG, campioana Franței.
Fundașul austriac David Alaba, în vârstă de 29 de ani, a ajuns liber de contract pe Bernabeu după ce și-a încheiat contractul cu Bayern Munchen.
David Alaba, prezentat de Real Madrid! Va purta tricoul cu numărul 4
David Alaba a ajuns și pe gazon și a sărutat emblema Realului. Austriacul a purtat un tricou special, pe care a fost trecută data prezentării oficiale.
„Ramos a jucat aici peste 10 ani și a făcut-o impecabil purtând acest număr. E ceva ce rămâne întipărit în mintea tuturor! E o onoare pentru mine să port numărul 4 și asta mă motivează foarte mult. Mi s-a spus că acesta este ultimul număr disponibil. Nu am vrut să cer numerele altor fotbaliști. Nu sunt aici să mă compar cu alți jucători. Mi-ar fi plăcut să joc alături de Ramos. Este un adevărat lider. Ar fi fost o plăcere pentru mine”, a spus Alaba.
„Suntem aici să întâmpinăm un fotbalist extraordinar, David Alaba, despre care știu că trăiește o zi foarte specială. Îți mulțumesc că ai ales Real Madrid pentru a-ți îmbunătăți cariera. Ești o legendă a lui Bayern! Te așteaptă o mare provocare, aceea de câștiga cât mai multe titluri cu Real. Bine ai venit în noua ta casă”, a fost mesajul lui Florentino Perez pentru fotbalistul austriac, care a îmbrăcat miercuri în premieră tricoul de joc al madrilenilor.