David Villa a devenit patronul unui club de fotbal și are planuri mari! „Nivelul de aici e înalt”. VIDEO de prezentare superb

David Villa (37 de ani) este următorul fotbalist care va fi patronul unui club. Spaniolul a pus toate detaliile la punct și a anunțat că a preluat echipa din SUA, Queensboro, dintr-un cartier al orașului New York.

David Villa, acționar la Queensboro

Astfel, David Villa a intrat în clubul fotbaliștilor care au preluat echipe, alături de Ronaldo (Real Valladolid), David Beckham (Inter Miami) sau Gerard Pique (FC Andorra).

Actualul atacant al lui Vissel Kobe o va înscrie pe Queensboro în liga a doua din SUA, începând cu 2021 și va conduce clubul, alături de un grup de investiții reprezentat de Jonathan Krane, CEO la KraneShares, care deja o sponsorizează pe echipa New Mexico United.

Într-un interviu pentru ESPN, David Villa a declarat că este pregătit pentru noul capitol din viața sa, după ce se va retraga din fotbal, fiind în ultimul an de contract cu echipa japoneză pentru care evoluează: „Am locuit aici timp de patru ani și am dezvoltat academiile de fotbal. I-am învățat pe copii nu doar să practice sport, ci să aprecieze valorile jocului.

Vom aduce cei mai buni fotbaliști pentru echipa locală. Nivelul în USL (n.r. – liga secundă din SUA) este înalt”, a spus atacantul spaniol.

Publicat: 12 11. 2019, 18:51
Actualizat: 12 11. 2019, 18:58