În lume, sunt doar cinci cluburi, care se pot lăuda că au câștigat mai mult de 100 de trofee, iar două dintre ele sunt din Scoția. Glasgow Rangers (Scoția -116 trofee) și Celtic (Scoția -111 trofee) sunt în TOP 5 mondial, alături de Al Ahli (Egipt -118 trofee), Nacional Montevideo (Uruguay – 115 trofee), și Penarol Montevideo (Uruguay – 108 trofee).
Trebuie să intri în istoria fotbalului scoțian pentru a înțelege măcar o părticică din ceea ce reprezintă cele două mari cluburi, care anual produc peste 120 de milioane de lire sterline la bugetul orașului și implicit al țării.
Cu ce diferențiază însă Celtic de Rangers și de ce e considerată Celtic mai emblematică pentru Scoția, în ciuda faptului că la origine e socotită o echipă irlandezo-scoțiană, spre deosebire de rivala care are origini tradițional scoțiene?
În primul rând, Celtic e prima echipă britanică și singura echipă scoțiană câștigătoare a Cupei Campionilor Europeni. În 1967, cel mai important sezon din istoria clubului, Celtic a câștigat toate competițiile la care a participat, pe lângă Cupa Campionilor impunându-se în campionatul Scoției, Cupa Scoției, Cupa Ligii Scoției și Cupa Glasgow. Jucătorii din acea echipă, toți născuți la mai puțin de 50 de kilometri de Glasgow, au devenit ulterior cunoscuți sub numele de `Leii din Lisabona~ și sunt eroi pe viață și dincolo de ea ai clubului.
Apoi, Celtic mai are un plus. A fost tot timpul sus, spre deosebire de Rangers, care acum 11 ani a intrat în faliment și a fost nevoită să o ia de la capăt din liga a patra.
N-ai cum să ajungi în Scoția și să nu treci pe la Celtic Park, fieful catolicilor din Glasgow, un loc nu neapărat spectaculos, dar încărcat de istorie și emoții.
Stadionul lui Celtic este cunoscut în mod obișnuit sub numele de Parkhead sau Paradise și se află la câteva stații de autobuz de centrul orașului. Are o capacitate de 60.411 locuri, este cel mai mare stadion de fotbal din Scoția și al optulea ca mărime din Regatul Unit, după Murrayfield, Old Trafford, Twickenham, Wembley, London Stadium, Tottenham Hotspur Stadium și Millennium Stadium.
Turul stadionului costă 17 lire sterline. E frumos. Magazinul clubului, aflat chiar la stadion, este minunat, cu prețuri pe măsură. 85 de lire sterline pentru un tricou, 15 pentru o șapcă.
Apropo de tricouri, anul acesta se împlinesc 120 de ani de când Celtic joacă în tradiționalele tricouri alb-verzi, cu dungi orizontale, care mult timp au părut bizare, mai ales în epoca romantică a fotbalului. Nicio altă echipă din istorie nu a avut atât de mult conservatorism, din acest punct de vedere.
Dacă în trecut, pentru noi, românii, poveștile despre Celtic se rezumau la eliminarea scoțienilor de către Poli Timișoara, din Cupa Cupelor, prin anii 1980, un succes important al vremii, acum istoria e mult mai bogată decât acel succes obținut de Moise, Dembrovschi sau Păltinișan, în fața lui Roy Aitken ori Mc Leod.
Dacă la rivala Rangers au jucat Daniel Prodan, Dorin Goian și încă e legitimate Ianis Hagi, din păcate, niciun fotbalist român n-a îmbrăcat tricoul alb-verde al echipei Celtic.
Cel mai aproape au fost Nicușor Stanciu, care a dat probe la terminarea junioratului, și Gabi Tamaș, dorit insistent în 2008, după Campionatul European, dar al cărui transfer a căzut brusc și iremediabil după un episod bahic al talentatului fotbalist.
A mai existat un caz, cel al lui Daniel Mândroiu, sau cum îl cunosc irlandezii – Danny Mandroiu – un mijlocaș ofensiv de 25 de ani, legitimat la Shamrock Rovers, cu tata român și mama irlandeză. El a fost dorit acum doi ani de Ante Postecoglu, dar mutarea nu s-a concretizat.
Indiferent de cât de irlandezo-scoțieni se consideră cei de la Celtic, situația actuală a clubului se datorează unui canadian, , Fergus McCann cel care a revigorat financiar clubului și l-a salvat de la moarte predând o lecție, care poate fi inclusă în orice manual de management.
Pentru asta trebuie să ne întoarcem în urmă cu trei decenii, când bugetul anual al clubului era doar de 6,4 milioane de lire sterline, aproximativ o treime din cel al Barcelonei, cu o datorie de aproximativ 40% . La începutul anilor ’90, situația începuse să se înrăutățească dramatic, deoarece echipa nu mai producea rezultate, iar clubul alunecase în datorii.
În 1993, fanii au început să organizeze grupuri de presiune pentru a protesta împotriva conducerii, unul dintre cele mai importante fiind „Celts for Change”. Aceștia au susținut o ofertă de preluare condusă de omul de afaceri Fergus McCann, stabilit în Canada, cel care un an mai târziu a cumpărat Celtic pentru 9 milioane de lire sterline, smulgând în cele din urmă controlul de la dinastiile familiale care conduceau clubul de aproape 100 de ani. Când a luat echipa, s-a raportat că aceasta era la 24 de ore de a intra în administrare judiciară din cauza depășirii unui descoperit de cont de 5 milioane de lire sterline la Bank of Scotland.
Ce a făcut însă McCann? A transformat Celtic într-o societate printr-o emisiune de acțiuni care a strâns peste 14 milioane de lire sterline, cea mai de succes emisiune de acțiuni din istoria fotbalului britanic. De asemenea, a supravegheat construcția unui nou stadion, Celtic Park, cu o capacitate de 60.000 de locuri, care a costat 40 de milioane de lire sterline și care, la acea vreme, era cel mai mare stadion de club din Marea Britanie. Practic, el dus o politică de a atrage bani modernizând infrastructura. Acest lucru i-a permis lui Celtic să progreseze ca și club, deoarece se strângeau peste 20 de milioane de lire sterline în fiecare an din vânzarea de abonamente
În timpul mandatului său, cifra de afaceri la Celtic a crescut cu 385%, ajungând la 33,8 milioane de lire sterline, iar profitul operațional a crescut de la 282.000 de lire sterline la 6,7 milioane de lire sterline. McCann a fost adesea criticat în timpul mandatului său la Celtic și mulți oameni nu au fost de acord cu el pentru că a construit un stadion pe care credeau că Celtic nu-l poate umple, nu a investit suficient în echipă și s-a concentrat prea mult pe infrastructură. Cu toate acestea, McCann a fost responsabil pentru redresarea financiară a clubului și el a pus bazele unei platformă eficiente pe care acesta să se dezvolte ulterior, ceea ce s-a și întâmplat.
Galeria lui Celtic este cunoscută peste tot în Europa pentru fanatismul cu care îşi susţine echipa. La ultimul derby cu Rangers, câștigat cu 3-2, pe imaginile postate pe reţelele de socializare se putea observa cum o bară a structurii de pe „Celtic Park” trepida atunci când fanii alb-verzilor săreau în sus.
Într-un top al celor mai frumoase cântece ale suporterilor din întreaga lume, realizat de spaniolii de la „90min en Espanol”, melodia „I just can’t get enough” a fanilor lui Celtic s-a clasat prima.
A urmat, pe locul al doilea, celebrul „You’ll never walk alone”, cântat de suporterii lui Liverpool. Top 3 e încheiat de fanii belgieni ai lui Club Brugge, cu „Seven Nation Army”.
Istoric vorbind, rivalitatea dintre cele două cluburi are mai multe elemente: cel religios (Protesant vs. Catolic), cel de identitate națională (Scoțieni nativi britanici vs. Scoțieni Irlandezi), cel politic (Conservatorism vs. Socialism) și cel legat de separatismul Irlandei de Nord (Loialiști vs. Republicani). Această linie de demarcație a fost însă estompată în Glasgowul secolului XXI: adeziunea religioasă, în general, este în scădere, căsătoriile între protestanți și catolici nu au fost niciodată mai multe, iar vechile certitudini – suporterul Rangers votând conservatorii și suporterul Celtic votând laburiștii – nu mai sunt în evidență.
Deși a căzut și bariera jucătorilor care au evoluat la ambele echipe, cazurile sunt puține și NICIODATĂ în istorie un jucător nu a plecat de la Rangers la Celtic sau invers.
Cel care a ridicat blocada a fost Graeme Souness, în 1989, când a devenit manager la Rangers și l-a adus la club pe fostul atacant al lui Celtic, Mo Johnston.
Doar cinci fotbaliști, în istorie, au jucat atît la celtic, cât și la Rangers.
Celtic are o istorie de 135 de ani și a fost fondat puțin după ce românii se băteau cu turcii pe la Plevna. A luat ființă într-o biserică, la ințiativa unui preot care a vrut să atenueze sărăcia și să găsească o modalitate de a strânge fonduri pentru a oferi masa de seară copiilor nevoiași din estul Glasgow-ului.
De atunci și până acum, clubul a câștigat campionatul scoțian de 53 de ori, cel mai recent în 2022-23, Cupa Scoției de 41 de ori și Cupa Ligii Scoțiene de 21 de ori.
Clubul s-a bucurat de cele mai mari succese în anii 1960 și 1970, sub conducerea lui Jock Stein, când a câștigat și nouă titluri de campion consecutiv. Statuia fostului antrenor tronează în fața stadionului, cu mesajul: Fotbalul fără fani este nimic.
Cel mai mare jucător din istoria lui Celtic este James Connolly „Jimmy” Johnstone, component al echipei din anii de glorie ai clubului, care a câștigat 19 trofee atunci. Caracterizat ca fiind extremă dreapta, mic de statură, foarte rapid și tehnic, a fost selecționat de 23 de ori și în naționala Scoției, pentru care a marcat 4 goluri. În topul celebrităților care au jucat pentru Celtic se numără Kenny Dalglish, Roy Aitken, Paul Mc Stay și mai vechea noastră cunoștință Henrik Larsson.
Celtic a mai jucat o finală a Cupei Campionilor, în 1970, pierdută în fața lui Feyenoord. În 2003, scoțienii au ajuns în finala Cupei UEFA, unde a fost învinsă de FC Porto. Se estimează că atunci 80.000 de fani s-au deplasat la Sevilla pentru finala Cupei UEFA din 2003, iar „comportamentul lor extraordinar de loial și sportiv” în ciuda înfrângerii a adus clubului premii Fair Play din partea FIFA și, respectiv, UEFA.
Clubul are o asociere istorică cu poporul irlandez și cu scoțienii de origine irlandeză, ambele ramuri fiind în principal romano-catolice. În mod tradițional, fanii rivalilor de la Rangers proveneau din medii protestante scoțiene sau nord-irlandeze și susțin unionismul în Irlanda.
Antrenorul actual Brendan Rodgers s-a întors la echipă după patru ani și conduce Celtic în noul sezon, după plecarea australianului Ante Postecoglu la Tottenham. Actuala echipă e plină de japonezi, sunt cinci în lot, în frunte cu golgheterul Kyogo Furuhashi. Mijlocașul Callum Mc Gregor e căpitanul echipei, iar în poartă stă Joe Hart, fostul international englez.
Derbyul dintre Celtic și Rangers se numește Old Firm, iar cele două echipe s-au întâlnit de 436 de ori în competițiile majore: Rangers a câștigat 169 de meciuri, Celtic 165 de meciuri, iar 102 s-au încheiat la egalitate.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER