Mircea Lucescu susține că este îndrăgostit iremediabil de Ucraina și că a vorbit cu Rinat Ahmetov, patronul de la Șahtior Donețk, înainte să semneze contractul cu Dinamo Kiev. Reputatul tehnician crede că doar persoanele de peste 70 de ani îi ințeleg foarte bine deciziile luate pe final de carieră.
Dinamo Kiev, 3-1 cu Șahtior Donețk în Supercupa Ucrainei. Cum a reușit Mircea Lucescu să-i blocheze tactic pe rivali și cine a fost omul meciului | VIDEO
Lucescu rămâne un tip ambițios și dorește să facă performanță cu Dinamo Kiev. Multe dintre gândurile sale sunt expuse într-un amplu interviu acordat revistei 100% Sport în ediția pe luna august.
„Nu am fost niciodată un laş, întotdeauna am acceptat provocările sportive. Acest lucru este demonstrat de trecerile de la Galatasaray la Beşiktaş, de la Dinamo Bucureşti la Rapid Bucureşti. În acele echipe, fanii au fost întotdeauna adversari redutabili, dar gata să mă accepte cu braţele deschise şi cu ajutorul lor am putut să câştig campionate în aceste ţări. Nu pot permite fanilor să acţioneze împotriva intereselor clubului”, a transmis Lucescu.
„Sper ca şi sănătatea să mă ajute, totuşi am o vârstă, şi să profit la maximum de perioada în care sunt aici, în sensul obţinerii unor rezultate importante. Sper ca suporterii să îşi schimbe, cu timpul, modul de a interpreta venirea mea aici. Ar trebui în primul rând ei să aprecieze curajul meu de a începe o astfel de activitate.
Sunt convins că suporterii cei mai mari ai mei vor fi persoanele care trec de 70 de ani. Ei mă vor aprecia, mă vor aplauda, mă voi încuraja şi vor înţelege că prezenţa mea în momentul de faţă aici este şi un exemplu că viaţa continuă, nu putem noi s-o oprim.
Dacă voi reuşi şi rezultate, ceea ce mi-am propus, creşterea acestor jucători, performanţă internaţională, performanţă internă, sunt convins că foarte mulţi care s-au retras devreme din activitatea zilnică se vor întoarce”, a continuat tehnicianul de 75 de ani.
„În primul rând, mi-era dor de Ucraina. Am vrut să mă întorc aici, unde am avut rezultate bune. I-am explicat lui Rinat Ahmetov de ce am făcut lucrul acesta. Mi-a urat mult noroc şi a înţeles de ce am făcut un astfel de pas.
Pentru că voiam să mă întorc în fotbal, doream să intru într-un campionat care este în transformare, care începe să crească, m-a atras şi faptul că Dinamo Kiev avea în componenţa echipei jucători tineri, mulţi mi-au vorbit despre talentul lor şi despre necesitatea de a deveni jucători apreciaţi pe plan internaţional, doriţi de echipele mari. Este ceea ce un antrenor trebuie să facă, să ajute jucătorii tineri să crească”, a încheiat Mircea Lucescu.
Mircea Lucescu a antrenat 12 ani în Ucraina, perioadă în care a câștigat de 8 ori titlul, 6 Cupe ale Ucrainei și 7 Supercupe. De asemenea, a cucerit Cupă UEFA, iar participările în Liga Campionilor i-au permis să adune peste 100 de meciuri internaționale.
Dinamo Kiev, cu 13 titluri de campioană în Uniunea Sovietică și 15 în Ucraina, nu a fost singura echipă care s-a bătut pentru semnatura antrenorului român, pe lista cluburilor care-l doreau pe Il Luce aflându-se Trabzonspor, Fenerbahce și Dinamo Zagreb.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER