De ce nu mai prinde Ianis Hagi minute la Rangers: „Ce să-i reproșezi antrenorului?” | VIDEO EXCLUSIV ProSport Live
This browser does not support the video element.
În direct la ProSport Live, jurnalistul Grigore Cartianu a explicat de ce crede că nu mai prinde Ianis Hagi minute la Rangers în ultima perioadă, acesta reprezentând motivul pentru care în aceste zile se vorbește foarte mult despre posibilitatea ca internaționalul român să părăsească „Ibrox Park” și să încerce o nouă „aventură”.
De ce nu mai prinde Ianis Hagi minute la Rangers: „Ce să-i reproșezi antrenorului?”
El a precizat că mijlocașul ofensiv nu ar trebui convocat la naționala României pentru meciurile din septembrie cu Israel și Kosovo.
Grigore Cartianu a spus acum că fotbalistul de 24 de ani nu se impune la Rangers din cauza formei pe care o arată în prezent, nu din cauza faptului că nu s-ar fi recuperat în totalitate după acea accidentare la genunchi, care a fost motivul invocat în primăvara acestui an. „Acum e și greu să îl chemi pe Ianis Hagi, dacă nu joacă deloc. (n.r. legat de faptul că Gică Hagi nu a dorit să comenteze situația pe care o are în prezent fiul său la Rangers) Ce să îi spui? Să îi reproșezi antrenorului de la club că nu îl bagă? A avut atunci că dădea niște semne de revenire. Dar acum nu din cauză medicală nu joacă, ci din cauza formei sportive după accidentarea foarte lungă. Ianis Hagi trebuie să mai demonstreze în niște meciuri jucate acum. Are o personalitate care poate tranșa un meci, dar nu după accidentarea asta și lipsa de meciuri. Cel mai bine i s-ar potrivit campionatul spaniol”, a spus Grigore Cartianu, la ProSport Live.
Altfel, Gică Hagi a avut o reacție destul de dură la adresa selecționerului Edi Iordănescu data trecută când Ianis nu a fost inclus în lotul primei reprezentative, „Regele” neavând nici pe departe o astfel de poziție la adresa lui Michael Beale, antrenorul lui Rangers.