De cine depinde transferul lui Răzvan Marin! Urmează să primească informații despre viitorul său
Internaționalul român Răzvan Marin știe de cine depinde transferul lui și va primi în scurt timp informații despre viitorul său.
Răzvan Marin este punctul central al celor de la Cagliari în această perioadă, strategia echipei urmând să fie făcută de decizia românului cu privire la o eventuală plecare.
Răzvan Marin urmează să primească informații despre viitorul său
Mijlocașul român Răzvan Marin nu știe, încă, echipa pentru care va evolua în sezonul viitor. Paradoxul este însă, că actuala lui formație, Cagliari, își va face strategia în funcție de decizia pe care o va lua „tricolorul”.
„Evaluările directorului sportiv de la Cagliari, Nereo Bonato, în această perioadă de vară pe piața de transferuri, depind de multe lucruri. Toate acestea și pentru că nu este încă clar care va fi viitorul mijlocașului român Răzvan Marin.
Fostul jucător al lui Empoli și Ajax trebuie să ia o decizie în privința viitorului său, care ar putea fi departe de Sardinia. Răspunsul bucureșteanului de 28 de ani ar putea sosi în scurt timp, adică înaintea startului fazei a doua a cantonamentului, în Valle d’Aosta, din 22 iulie”, scrie Cagliari News 24.
Răzvan Marin ar putea fi antrenat la Cagliari de Davide Nicola, care l-a pregătit în sezonul precedent la Empoli
Publicația amintește că actualul tehnician al echipei, Davide Nicola, a fost în sezonul precedent pe banca celor de la Empoli, iar Răzvan Marin s-a numărat a printre jucătorii care au contribuit decisiv la salvarea grupării de la retrogradare. La braț, dacă se poate spune așa, cu Cagliari, ambele având 36 de puncte, unul mai mult decât Frosinone, prima de sub linie.
Alți fotbaliști care au statutul incert la Cagliari sunt atacantul Gianluca Lapadula și stoperul Adam Obert, jucători de bază în sezonul precedent, dar care vor să plece la care echipe care au alt obiectiv decât salvarea de la retrogradare.
Contractul lui Răzvan Marin cu Cagliari expiră în iunie 2025
După prestațiile foarte bune de la EURO 2024, unde a marcat două goluri pentru naționala României, cu Ucraina, în victoria categorică cu 3-0, și în remiza cu Slovacia, Răzvan Marin se află în atenția mai multor echipe europene.
Una dintre ele este PAOK Salonic, campioana Greciei, antrenată de tehnicianul român Răzvan Lucescu. Alta este Steaua Roșie Belgrad.
Răzvan Marin a început fotbalul la Academia lui Gică Hagi, iar Standard Liege l-a transferat în în 2017 pentru 4,8 milioane de euro. După două sezoane, Ajax l-a luat cu 12,5 milioane de euro, dar la finalul primei stagiuni l-a cedat, sub formă de împrumut la Cagliari.
Echipa italiană l-a transferat definitiv în în 2021, pentru 10 milioane de euro, dar în ultimele două sezoane l-a lăsat, sub formă de împrumut, la Empoli, pentru un milion de euro. Contractul cu Cagliari expiră în 2025.