De la Cavani, la Zlatan, Gotze sau Mertens. Ce se întâmplă cu vedetele din Europa care rămân fără contract după pandemia de coronavirus | ANALIZĂ
Pandemia de coronavirus dă peste cap complet tot sportul mondial, iar competițiile importante sunt blocate, iar haosul este unul de nedescris.
Edinson Cavani, Mario Gotze, Dires Mertens sau Jose Callejon sunt doar câteva dintre vedetele care își termină contractele în vară, adică tocmai atunci când s-ar putea relua cele mai importante campionate. Cei mai mulți dintre acești fotbaliști importanți ar trebui să fie liberi după data de 30 iunie.
David Silva a confirmat deja că va pleca de la City
Ajuns la 34 de ani, David Silva a anunțat deja că va pleca de la Manchester City, în timp ce Aritz Aduriz, starul lui Bilbao, se va retrage în acest an, deci nu e afectat de o eventuală prelungire a sezonului.
Banega, situație specială! A semnat deja cu Al-Shabab
Ever Banega, mijlocașul Sevillei, are și el o situație specială. Fotbalistul argentinian a semnat în ianuarie cu Al-Shabab, după ce a intrat în ultimele șase luni de contract cu Sevilla. Va mai ajunge el în iunie la Al-Shabab?
Lista starurilor din Europa care rămân liberi de contract în iunie:
LaLiga
Athletic Bilbao: Aritz Aduriz (se retrage), Benat, Mikel San Jose
Atletico Madrid: Antonio Adan
Espanyol: Ander Iturraspe
Granada: Roberto Soldado
Real Valladolid: Hatem Ben Arfa
Sevilla: Ever Banega (a semnat cu Al-Shabab), Nolito
Valencia: Ezequiel Garay
Villarreal: Santi Cazorla
Premier League
Bournemouth: Ryan Fraser
Burnley: Joe Hart
Chelsea: Olivier Giroud, Pedro, Willian
Liverpool: Adam Lallana, Nathaniel Clyne
Manchester City: David Silva (va pleca la finalul contractului)
Newcastle United: Matty Longstaff
Tottenham: Jan Vertonghen, Japhet Tanganga
Serie A
Atalanta: Jose Luis Palomino
Hellas Verona: Fabio Borini
Inter: Ashley Young
Juventus: Gianluigi Buffon
Milan: Lucas Biglia, Giacomo Bonaventura, Zlatan Ibrahimovic
Napoli: Jose Callejon, Dries Mertens
Bundesliga
Bayer Leverkusen: Charles Aranguiz
Borussia Dortmund: Mario Gotze, Lukasz Piszczek
Hertha Berlin: Salomon Kalou
Schalke: Benjamin Stambouli
Wolfsburg: Robin Knoche
Ligue 1
Lille: Loic Remy
Monaco: Jemerson
Nice: Walter Benitez, Arnaud Lusamba
Paris Saint-Germain: Edinson Cavani, Thomas Meunier, Tanguy Kouassi, Layvin Kurzawa, Thiago Silva