Epidemia de coronavirus este o problemă tot mai mare în Europa, iar partidele din Serie A se vor disputa cu porțile închise, un campionat dat oricum peste cap în ultima perioadă. Deși situația nu este una bună nici în Franța, cei de la PSG au luat o decizie surprinzătoare înaintea duelului cu Dortmund, din optimile Ligii Campionilor.
Deși toată lumea se aștepta ca partida din Franța să se dispute cu tribunele goale, campioana din Ligue 1 a anunțat azi că meciul de săptămâna viitoare nu prezintă vreun pericol pentru spectatorii care vor fi în tribune.
🏟 El conjunto parisino ha emitido un comunicado en el que confirma que no se jugará a puerta cerrada tal como se preveíahttps://t.co/IXAuO2GLZN — Diario AS (@diarioas) March 6, 2020
🏟 El conjunto parisino ha emitido un comunicado en el que confirma que no se jugará a puerta cerrada tal como se preveíahttps://t.co/IXAuO2GLZN
— Diario AS (@diarioas) March 6, 2020
În tur, Dortmund s-a impus cu 2-1, după dubla norvegianului Haaland.
„PSG confirmă că meciul cu Dortmund, din Liga Campionilor, se va disputa în condiții normale, pe data de 11 martie. Meciul de miercuri nu se încadrează în interdicțiile stipulate de Ministerul Sănătății. Suntem pregătiți să primim fanii în condiții maxime de securitate”, este comunicatul francezilor.
În Franța sunt acum peste 200 de persoane infectate cu coronavirus. Totuși, meciurile din Ligue 1 se vor disputa și acestea în condiții normale, chiar și cele din ligile inferioare, cu excepția partidei Chambly – Le Mans, programată fără spectatori.
Noul coronavirus face ravagii în Italia, țara europeană cea mai afectată de această nenorocire. Conform ultimelor cifre au murit 197 de persoane, iar 3916 sunt infectate.
La sfârșitul lui decembrie 2019 a fost descoperit un nou coronavirus 2019-nCoV în orașul Wuhan, China. Virusul provoacă o pneumonie severă cu mortalitate ridicată. Bolile oamenilor și animalelor provocate de coronavirusuri sunt numite coronaviroze. Coronavirusurile se transmit direct pe cale respiratorie (prin picături) sau orală. Din nefericire, nu există încă un tratament antiviral specific sau vaccin pentru infecțiile umane cu coronavirus, tratamentul fiind numai pentru simptome.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER