Imediat după ce România s-a calificat la EURO 2024 în detrimentul Israelului, în noapte, a fost luată o decizie importantă de șefii federației în privința selecționerului. Jurnaliștii au aflat ce s-a decis și au prezentat informația publicului larg.
Israel a pierdut în fața României la Felcsut, scor 1-2 în penultima rundă a preliminariilor Euro 2024. În urma acestui rezultat, România și-a asigurat prezența la turneul final din Germania, în timp ce israelienii și-au anulat șansele de a mai ajunge acolo din aceste preliminarii.
Însă, reprezentativa antrenată de Alon Hazan mai are o șansă de a ajunge la Euro 2024, mulțumită play-off-ului din Nations League. Israel este lider în Grupa 2 din Liga B a Nations League, grupă din care mai fac parte Islanda, Albania și Rusia. Iar mulțumită acestui statut, selecționata de la Tel Aviv va putea participa într-un play-off pentru Euro 2024, alături de alte 11 echipe.
În acest context, Federația de Fotbal din Israel a decis să le mai acorde o șansă lui Alon Hazan și Yossi Benayoun. Selecționerul și directorul sportiv vor continua să se ocupe de echipa națională și în vederea pregătirii meciurilor din play-off, însă dacă vor rata Euro 2024 și la capătul acestora, atunci mandatele lor se vor încheia, după cum anunță publicația Sport5.
„Dacă Israelul nu se califică la Euro, Benayoun și Hazan nu vor continua pe pozițiile lor”, titrează sursa citată.
În actuala formulă, naționala de fotbal din Israel funcționează din primăvara anului trecut. Pe 16 martie 2022, Yossi Benayoun a fost instalat în funcția de director sportiv, iar două luni mai târziu, Alon Hazan a fost promovat pe banca primei reprezentative, după ce fusese angajat de federație un an în calitate de selecționer U21.
Din mai 2022 și până în prezent, Alon Hazan a bifat 16 meciuri pe banca naționalei mari, timp în care a înregistrat 6 victorii, 5 egaluri și 5 înfrângeri.
Israelul a dechis scorul în cel mai obositor meci al campaniei cu un gol fulgerător al lui Eran Zahavi, dar deja în minutul 10 naționala fost lovită de egalare dureroasă din partea României. Cu puțină vigilență în apărare, golul ar fi putut fi evitat. Așa s-a născut victoria, pas cu pas. România a prins mingea, a trecut la un atac exploziv și, din păcate, Oscar Gloukh s-a încurcat în picioare și a pierdut”, au scris ziariștii de la Sport 5, despre desfășurarea jocului de la Felcsut.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER