Louis van Gaal e creditat cu cele mai mari șanse să preia banca tehnică a lui Manchester United, după ce Moyes a fost dat afară. Englezii încearcă să afle detalii despre personalitatea tehnicianului olandez, iar jurnaliștii de la „The Guardian” au reușit, într-un interviu realizat cu Demichelis, să confirme un incident petrecut în vestiarul lui Bayern Munchen, pe vremea când van Gaal antrena acolo (2009-2011).
Demichelis evoluează în prezent pentru Manchester City, dar până acum 4 ani a fost component al formației bavareze. El a fost întrebat de reporter dacă știe ceva despre gestul lui Louis van Gaal, care într-un moment de furie petrecut în vestiar și-a dat jos pantalonii și le-a arătat fotbaliștilor săi testiculele, semn că are curaj să lase pe bancă orice fotbalist-vedetă. „Da, pot să confirm că această poveste e adevărată, dar nu vreau să ofer detalii pentru că ține de vestiarul nostru de atunci”, a spus Demichelis.
Luca Toni l-a demascat primul pe olandez
Fundașul argentinian nu e primul care confirmă „nebunia” antrenorului olandez. În urmă cu câțiva ani, atacantul Luca Toni a povestit totul cu lux de amănunte în „Sport Bild”: „Antrenorul (n. red. Van Gaal) a dorit să ne arate că are curaj să renunțe la oricare dintre noi spuând că are c… Ei bine, chiar ne-a arătat acest lucru și și-a dat pantalonii jos, chiar în fața noastră. În viața mea n-am trăit un asemenea moment! Din fericire, nu am văzut tot din ce a arătat pentru că nu mă aflam în primul rând”.
Ibra către van Gaal: „Du-te dracului!”
Un alt episod care arată personalitatea lui van Gaal a fost povestit de starul Zlatan Ibrahimovic. Atacantul a fost la Ajax din 2001 până în 2004 și în această perioadă l-a cunoscut pe olandez. „Era director tehnic și odată a vrută să îmi arate cu creionul pe hârtie pe unde să alerg în teren. I-am spus: „Nu trebuie să ascult de tine, mai bine du-te la tine în birou și scrie câteva scrisori!” Apoi am avut o ceartă cu Rafael van der Vaart și i-am zis lui Louis van Gaal: „Dacă tipul ăsta joacă, eu nu mai intru pe teren”. Mi-a ordonat apoi să joc. I-am răspuns: „Du-te dracului!” Peste o săptămână jucam la Juventus”, a povestit Ibrahimovic.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER