Denis Drăguș a reușit un gol de senzație, de la 30 de metri, în meciul cu Trabzonspor, disputat de Gaziantep, echipa antrenată de Marius Șumudică, pe teren propriu, în cadrul etapei cu numărul 15 din acest sezon de Superlig.
În minutul 80, fotbalistul în vârstă de 24 de ani, care în prezent este doar împrumutat în Turcia de la Standard Liege, până la finalul acestui sezon, a executat magistral o lovitură liberă și nu i-a dat nicio șansă portarului advers.
Așa cum se întâmplă de obicei în astfel de momente, comentatorul turc de la beIN Sports 1 a ridicat destul de mult nivelul decibelilor în momentul în care mingea trimisă de Drăguș a intrat în plasa porții adverse.
pic.twitter.com/eMl2oXYiPq — Watch live on @GoalSpotHD | follow (@JacquiBoon88015) December 10, 2023
pic.twitter.com/eMl2oXYiPq
— Watch live on @GoalSpotHD | follow (@JacquiBoon88015) December 10, 2023
Chiar dacă execuția jucătorului său a fost una specială, Marius Șumudică nu s-a putut bucura prea mult de ea, întrucât acest moment s-a produs la scorul de 3-0 pentru adversari.
Anterior acestui gol al lui Denis Drăguș, Trezeguet, cu o dublă, și Bakasetas au marcat pentru Trabzonspor, care în cele din urmă a reușit să se impună cu scorul de 3-1 și a reușit să urce pe locul 4 în Superlig, cu 26 de puncte acumulate după primele 15 etape, însă la distanță mare de echipele aflate pe primele două poziții, ocupate de rivalele Fenerbahce și Galatasaray.
De partea cealaltă, echipa antrenată de Marius Șumudică a ajuns la trei înfrângeri consecutive în campionat și, după o serie foarte bună înregistrată la începutul acestui al doilea mandat al antrenorului român, s-a apropiat din nou de zona periculoasă a clasamentului.
Gaziantep se află în prezent pe locul 15 în Superlig, cu 15 puncte, unul în plus față de Samsunspor, gruparea care ocupă poziția a 17-a, prima care retrogradează în liga secundă.
În acest context, în ultimele zile a apărut o informație conform căreia între Șumudică și bașkanul de la Gaziantep ar exista anumite tensiuni în prezent, care a fost însă dezmințită de către tehnicianul român.
N-am avut nicio discuție cu bașkanul în avion pe subiectul apărut în presă! Am evitat o perioadă foarte îndelungată să apar în vreun fel în mass-media, pentru că am preferat să mă concentrez pe munca mea de la Gaziantep. În primul rând, vreau să spun că n-am avut nicio discuție cu ’bașkanul’ în avion, după meciul cu Kasimpașa, pe subiectul apărut în presă! Mi-am asumat un obiectiv, riscând chiar să plătesc o amendă. Am luat echipa la cinci puncte de primul loc retrogradabil și acum sunt la 3 puncte de linia roșie! Am venit la Gaziantep, cu inima deschisă, asumându-mi riscuri, anume plata unei amenzi în cazul ratării obiectivului, salvarea de la retrogradare! Pe un salariu pe care nu știu câți antrenori l-ar fi acceptat… La această oră, când citesc aceste informații, suntem plasați perfect pentru atingerea obiectivului. Când am venit la Gaziantep, echipa era pe ultimul loc, la 5 puncte în spatele primei echipe aflate peste linia retrogradării. Acum, echipa are 3 puncte avans față de primul loc retrogradabil. Mai mult, într-un clasament întocmit de când am preluat echipa, Gaziantep se află pe locul 10. Astfel, chiar nu înțeleg de unde atâtea presiuni și «bombițe» aruncate. Nu e prima oară când nu înțeleg oamenii și posibilele interese ascunse care nasc asemenea subiecte”, a spus Marius Șumudică, înainte de acest meci cu Trabzonspor, potrivit digisport.ro.
N-am avut nicio discuție cu bașkanul în avion pe subiectul apărut în presă! Am evitat o perioadă foarte îndelungată să apar în vreun fel în mass-media, pentru că am preferat să mă concentrez pe munca mea de la Gaziantep.
În primul rând, vreau să spun că n-am avut nicio discuție cu ’bașkanul’ în avion, după meciul cu Kasimpașa, pe subiectul apărut în presă! Mi-am asumat un obiectiv, riscând chiar să plătesc o amendă. Am luat echipa la cinci puncte de primul loc retrogradabil și acum sunt la 3 puncte de linia roșie!
Am venit la Gaziantep, cu inima deschisă, asumându-mi riscuri, anume plata unei amenzi în cazul ratării obiectivului, salvarea de la retrogradare! Pe un salariu pe care nu știu câți antrenori l-ar fi acceptat… La această oră, când citesc aceste informații, suntem plasați perfect pentru atingerea obiectivului.
Când am venit la Gaziantep, echipa era pe ultimul loc, la 5 puncte în spatele primei echipe aflate peste linia retrogradării.
Acum, echipa are 3 puncte avans față de primul loc retrogradabil. Mai mult, într-un clasament întocmit de când am preluat echipa, Gaziantep se află pe locul 10. Astfel, chiar nu înțeleg de unde atâtea presiuni și «bombițe» aruncate.
Nu e prima oară când nu înțeleg oamenii și posibilele interese ascunse care nasc asemenea subiecte”, a spus Marius Șumudică, înainte de acest meci cu Trabzonspor, potrivit digisport.ro.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER