Denis Drăguș, la un pas de un transfer spectaculos! „Prețul? Cinci milioane de euro”

Romania's Denis Dragus reacts during the Euro 2024 group I qualifying soccer match between Israel and Romania at the Pancho Arena in Felcsut, Hungary, Saturday, Nov. 18, 2023.,Image: 822924316, License: Rights-managed, Restrictions: This content is intended for editorial use only. For other uses, additional clearances may be required., Model Release: no, Pictured: Denis Dragus,Israel
Vezi galeria foto - 5 poze

Denis Drăguș e la un pas de un transfer spectaculos, după ce a reușit cea mai bună campanie a carierei în Turcia, la Gaziantep.

Florin Manea, impresarul lui Radu Drăgușin, a dezvăluit că există interes major pentru atacantul român din partea unor formații din vestul Europei!

Denis Drăguș, la un pas de un transfer spectaculos

Manea e convins că Drăguș posedă calitățile necesare pentru a evolua ca vârf în echipa națională a României, poziție pe care nici George Pușcaș, nici Denis Alibec n-au dat satisfacție în partidele de pregătire cu Irlanda de Nord și Columbia.

Totodată, impresarul a dezvăluit că formații din Germania și Portugalia îl urmăresc cu mare atenție pe vârful celor de la Gaziantep, care ar putea face obiectul unui transfer pentru o sumă de aproximativ 5 milioane de euro în vara acestui an.

„Eu l-aș vedea pe Drăguș vârf. A intrat bine aseară, e iute. Dacă stai să te gândești avem trei jucători foarte buni de atac. Ai Mihăilă cu viteză extraordinară, Drăguș cu viteză extraordinară, Dennis Man care e categoric într-un vârf de formă. Ai jucători care îi pot angaja, gen Ianis Hagi, Stanciu, jucători care le pot pune în valoare calitățile, deci nu stăm chiar rău.

Drăguș e în formă, a dat goluri, există interes pentru el. Am spus-o aseară într-o emisiune sunt două cluburi din Germania și trei din Portugalia care se interesează de el. Sunt echipe de mijlocul clasamentului în Germania și echipe de top din Portugalia.

(n.r. – Care cota lui Drăguș?) 4-5 milioane. În jur de 5 milioane. Cu toate că el fiind în ultimul an de contract s-ar putea prețul să fie puțin mai jos”, a declarat Florin Manea, conform fanatik.ro.

Impresarul lui Joao Felix a venit special la București pentru Denis Drăguș

Florin Manea a dezvăluit zilele trecute că impresarul lui Joao Felix a venit special la București pentru a-l urmări pe Denis Drăguș în meciul cu Irlanda de Nord, dar a plecat dezamăgit după ce jucătorul lui Gaziantep n-a intrat pe teren.

„Nu cred că Rrahmani e dorit în Portugalia. Altcineva e dorit în Portugalia. Da, Denis Drăguș. Mă ocup de el în vara asta. Benfica este una dintre echipele mari (n.r – care îl vor pe Drăguș).

A venit impresarul lui Joao Felix la meciul României cu Irlanda de Nord să-l vadă pe Drăguș. L-a văzut, s-a încălzit extraordinar de bine (n.r – Drăguș nu a jucat deloc). A venit degeaba, dar acum o să-l vadă în Spania.

Impresarul lui Joao Felix m-a sunat și mi-a spus că sunt două cluburi din Bundesliga și trei din Portugalia care sunt interesate de Drăguș. A venit să-l vadă și el personal. Cluburile respective vor fi la meciul de acum din Spania (n.r – contra Columbiei).

Când cluburile deja te sună, nu mai este un interes fictiv sau că ai fi doar pe o listă. Eu am fost sunat de anumiți președinți de la cluburile respective. Deja se interesează de sume.

Drăguș e împrumutat în Turcia și mai are un an cu Standard, revine în vară. Am vorbit cu cei de la 777 (n.r – 777 Partners, compania americană care deține clubul Standard Liege), am aflat prețul pe care l-ar lăsa să plece. Este un preț un pic piperat, având în vedere că e în ultimul an de contract, dar eu zic că Denis merită toți banii care se cer pe el. E într-o formă bună, sper ca mâine să joace și la națională, are 11 goluri date, are pase de gol”, a spus Florin Manea la digisport.ro.

Publicat: 27 03. 2024, 17:10
Actualizat: 27 03. 2024, 17:13