Dennis Man a debutat la Parma. Chiar dacă transferul s-a realizat în urmă cu câteva zile, jucătorul venit de la FCSB a fost introdus în teren la meciul cu Napoli pentru ultimele 10 minute ale partidei (scor 2-0).
Dennis Man s-a transferat la Parma pentru suma de 13 milioane de euro, transferul fiind cel mai mare realizat în Liga 1.
Dennis Man a intrat în locul lui Brugman, schimbarea fiind una surprinzătoare, având în vedere că românul are doar un antrenament împreună cu noii săi colegi. Trebuie menționat că imediat după debutul fotbalistului român, Parma a încasat un gol de la Napoli, scorul majorându-se la 2-0.
Dennis Man a jucat la Parma pe poziția pe care o avea și la FCSB, în dreapta atacului. El a atins mingea pentru prima dată în minutul 86 și s-a implicat în sprijinul defensivei. Golul de 2-0 înscris de Napoli l-a prins pe român în propriul careu.
În prelungiri (minutul 90+4), Dennis Man a pasat elegant cu călcâiul către Conti, în jumătatea de teren a adversarilor. Faza s-a terminat după ce fundașul a centrat slab.
Debutul lui Dennis Man la Parma a fost anunțat pe pagina de Twitter a clubului italian în limba română. „Dennis Man își face debutul”, au scris reprezentanții lui Parma pe rețeaua socială.
Echipele de start de la Napoli – Parma
Napoli (4-3-3): Ospina – Di Lorenzo, Manolas, Koulibly, Mario Rui – Elmas, Demme, Zielinski – Lozano, Petagna, Insigne.
Antrenor: Gennaro Gattuso
Parma (4-3-3): Sepe – Conti, Osorio, Pezzella, Gagliolo – Grassi, Brugman, Kurtic – Kucka, Cornelius, Gervinho.
Antrenor: Roberto D’Aversa
Dennis Man a semnat un contract până în 2025 cu Parma și va avea un salariu de 1,1 milioane de euro pe an.
„Vreau să mulțumesc întregii suflări roș-albastre pentru toate momentele frumoase petrecute împreună. Chiar dacă în ultimul timp nu ați avut posibilitatea să fiți pe stadion, noi mereu v-am simțit susținerea. Au fost cei mai frumoși patru ani și jumătate din viața mea, în care mi-am îndeplinit visul de a juca la Steaua și de a juca în fața suporterilor roș-albaștrilor. Voi rămâne alături de voi în continuare și o să fiu unul de-al vostru”, a spus Dennis Man înaintea meciului pe care Parma l-a jucat la Napoli.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER