Dennis Man a decis unde va juca din sezonul viitor, după ce Inter Milano a început negocierile cu Parma!

Dennis Man a decis unde va juca din sezonul viitor, după ce Inter Milano a început negocierile cu Parma!
Dennis Man si Fidan Aliti in meciul de fotbal dintre Kosovo si Romania, contand pentru Preliminariile Campionatului European, desfasurat pe Stadionul Fadil Vokrri din Pristina, vineri 16 iunie 2023.© FOTO SPORT PICTURES
  • Publicat:

Dennis Man a decis unde va juca din sezonul viitor, după ce Inter Milano a început negocierile cu Parma. Fotbalistul român trece printr-o perioadă foarte bună în Serie B, unde este considerat unul dintre cei mai buni jucători.

Astfel, nu este de mirare că marile cluburi din Italia au început să se intereseze de serviciile internaţionalului român. În acest moment, Parma se află pe primul loc în al doilea eşalon şi este foarte aproape de promovarea în Serie A.

Dennis Man a decis unde va juca din sezonul viitor, după ce Inter Milano a început negocierile cu Parma!

Dennis Man, în vârstă de 25 de ani, traversează cel mai bun sezon de la transferul său în fotbalul italian, la Parma. Atacantul român a reuşit 12 goluri şi şase pase decisive pentru liderul din Serie B şi este văzut ca unul dintre cei mai buni jucători ai campionatului. Astfel, datorită evoluţiilor foarte bune din actualul sezon, internaţionalul român este văzut ca o soluţie pentru multe dintre cluburile din Serie A. Cu toate acestea, se pare că Dennis Man a luat deja o decizie şi a stabilit clubul pentru care va evolua începând cu sezonul următor.

Dennis Man a ajuns la Parma în 2021, fiind transferat de la FCSB, şi are contract cu gruparea din Serie B până în 2025. Conform Parma Live, fotbalistul le-a transmis apropiaților săi că își dorește să continue la echipa pregătită de Fabio Pecchia, fiind recunoscător pentru şansa pe care a primit-o şi pentru că antrenorul i-a relansat cariera.

„Nu au fost programate întâlniri în următoarele zile în legătură cu prelungirea contractului lui Dennis Man. Actualul acord va expira în iunie 2025, dar dorințele celor două părți sunt clare. Man le-a spus deja apropiaților săi că își dorește să rămână la Parma și în următorul sezon, în speranța că echipa va promova, dar și din respect pentru clubul care a crezut în el și pentru un antrenor care a reușit să îi relanseze cariera. Relația dintre agent și conducerea clubului este excelentă, negocierile continuă rapid, iar, în aceste condiții, să se ajungă la o prelungire a contractului până în vară nu pare prea complicat”, au scris italienii de la Parma Live.

Forțele Italiei, pe urmele lui Dennis Man

Dennis Man a intrat în vizorul echipelor importante din Serie A. Una dintre echipele care se interesează de serviciile fotbalistului cotat la 5 milioane de euro este Inter Milano, a anunțat presa din Italia. În vara acestui an, milanezii își doresc să transfere atât un fundaș central cât și un atacant.

Dennis Man ar putea fi o opțiune importantă pentru Inter Milano, mai ales că Parma nu solicită o sumă uriașă în schimbul său.

Sportul este cea mai mare pasiune a lui Cristian Hitruc, iar acest lucru ajunge să îi ocupe o mare parte din timp. Absolvent al Liceului Teoretic de Informatică „Grigore Moisil” din Iași, în anul 2014, a ales să se lase ghidat de pasiunea pentru sport și presa sportivă și a urmat cursurile ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Trump, ironie la adresa lui Iohannis de la Casa Albă. Trump către Rutte: „A mai fost o altă persoană care nu mi-a plăcut. Nu am fost fericit. Și cred că l-am ținut departe”
Trump, ironie la adresa lui Iohannis de la Casa Albă. Trump către Rutte: „A mai fost o altă persoană care…
Iubita șoferului de TIR ucis pe autostradă, în Belgia, și-a refăcut viața! Cine este noul bărbat din viața ei
Iubita șoferului de TIR ucis pe autostradă, în Belgia, și-a refăcut viața! Cine este noul bărbat din viața ei
Minerva este condusă astăzi pe ultimul drum! Fratele Gabrielei Dima, detalii exclusive despre înmormântarea de la Arad: „Slujba va fi ținută de cinci preoți” | EXCLUSIV
Minerva este condusă astăzi pe ultimul drum! Fratele Gabrielei Dima, detalii exclusive despre înmormântarea de la Arad: „Slujba va fi…
Svetlana Simion, mama lui Radu Drăgușin, a dezvăluit cum decurge recuperarea fotbalistului și când ar putea reveni: „Nu ne grăbim!”
Svetlana Simion, mama lui Radu Drăgușin, a dezvăluit cum decurge recuperarea fotbalistului și când ar putea reveni: „Nu ne grăbim!”
E gata! Marius Măldărăşanu a luat decizia finală şi e la un pas să pună cerneala pe contract: ”Mai sunt mici detalii de pus la punct”
E gata! Marius Măldărăşanu a luat decizia finală şi e la un pas să pună cerneala pe contract: ”Mai sunt…
Fotbalistul l-a sfidat pe Hagi! A refuzat să intre pe teren:
Fotbalistul l-a sfidat pe Hagi! A refuzat să intre pe teren: "Mâine ai plecat". "Regele" l-a făcut praf în faţa…
Amalia Năstase, de nerecunoscut după ce s-a îngrășat ENORM! A pierdut lupta cu kilogramele: „Nu am timp să mă fandosesc”
Amalia Năstase, de nerecunoscut după ce s-a îngrășat ENORM! A pierdut lupta cu kilogramele: „Nu am timp să mă fandosesc”
Simona Halep, implicată într-un triunghi amoros. Cine este bărbatul pentru care a renunţat la TOT!
Simona Halep, implicată într-un triunghi amoros. Cine este bărbatul pentru care a renunţat la TOT!
BANCUL ZILEI. Ștrulă îl întreabă pe Bulă: - Cum stai cu viața amoroasă?
BANCUL ZILEI. Ștrulă îl întreabă pe Bulă: - Cum stai cu viața amoroasă?
Cine l-ar fi împuşcat în cap pe jandarmul de 27 de ani. Mesaj emoţionant postat de mama tânărului
Cine l-ar fi împuşcat în cap pe jandarmul de 27 de ani. Mesaj emoţionant postat de mama tânărului
Adevărul despre OZN-uri! Suntem SAU NU vizitați de extratereștri?
Adevărul despre OZN-uri! Suntem SAU NU vizitați de extratereștri?
Ce pensie poate avea românul care aşteaptă încă milionul de euro
Ce pensie poate avea românul care aşteaptă încă milionul de euro
El e Răzvan, jandarmul în vârstă de 27 de ani, care a murit azi. Un coleg l-a împușcat la un exercițiu
El e Răzvan, jandarmul în vârstă de 27 de ani, care a murit azi. Un coleg l-a împușcat la un…
Cod Rutier 2025. Șoferii care nu mai trec de ITP. Documentul cerut acum obligatoriu de RAR
Cod Rutier 2025. Șoferii care nu mai trec de ITP. Documentul cerut acum obligatoriu de RAR
Mama și iubita jandarmului împușcat mortal în timpul unui exercițiu de pregătire, îngenuncheate de durere după vestea tragică: „Aerul meu, te voi iubi mereu”
Mama și iubita jandarmului împușcat mortal în timpul unui exercițiu de pregătire, îngenuncheate de durere după vestea tragică: „Aerul meu,…
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
Când apare Forza Horizon 5 pe PlayStation 5. Ediții și bonusuri pentru precomenzi
Când apare Forza Horizon 5 pe PlayStation 5. Ediții și bonusuri pentru precomenzi
Cartea de Identitate a Vehiculului: Ești obligat să o ai în mașină?
Cartea de Identitate a Vehiculului: Ești obligat să o ai în mașină?
Gheorghe Hagi a fost decorat cu Ordinul Naţional „Steaua României
Gheorghe Hagi a fost decorat cu Ordinul Naţional „Steaua României" în grad de Cavaler. Imagini inedite de la ceremonia specială
×