Dennis Man, la un pas de un transfer istoric la Inter Milano. Ce au aflat jurnaliștii italieni
Internaționalul român Dennis Man, care are un debut excelent de sezon la Parma, este la un pas de un transfer istoric la Inter Milano.
Inter Milano l-a pierdut în vară pe Alexis Sanchez, plecat gratis la Udinese, motiv pentru care caută un înlocuitor, iar cel mai potrivit este Dennis Man.
Jurnaliștii italieni au aflat că Dennis Man, la un pas de un transfer istoric la Inter Milano
Inter este lider în Serie A după trei etape, cu șapte puncte, la fel ca Juventus, Torino și Idinese, dar are cel mai bun golaveraj, 8-2. De partea cealaltă Parma, nou-promovată, este pe locul nouă, cu patru puncte, adunate din remiza cu Fiorentina (1-1) și victoria cu AC Milan (2-1), ambele pe teren propriu, Man marcând de fiecare dată. Ulterior, Parma a pierdut cu Napoli, 1-2, meci în care a jucat un sfert de oră în inferioritate.
„În ciuda dificultăților emilienilor după eliminarea lui Suzuki (în meciul cu Napoli – n.r.), se poate spune încă o dată că Man a fost printre cei mai buni de pe teren și l-a înnebunit adesea pe fundașul lui Antonio Conte.
Man este foarte puternic în duelurile unu la unu, la 26 de ani a ajuns la o maturitate pe care puțini i-ar fi atribuit-o și reușește, de asemenea, să marcheze goluri sau să ofere pase decisive la foc continuu”, scrie Centro Calcio.
Italienii îl văd pe Dennis Man ca pe noul Albert Gudmundsson, ajuns la Fiorentina
Publicația mai scrie că, deși joacă pe dreapta, Man este capabil să ajungă oricând în partea stângă a atacului, făcând rău oricărui fundaș și desenând traiectorii care sunt foarte greu de blocat.
„În acest moment, există deja persoane care îl văd ca pe un nou Gudmundsson, un jucător sosit din Serie B, capabil să facă imediat diferența în Serie A. Și chiar Inter, care l-a lăsat pe islandez să scape în această vară agitată (n.r. – Fiorentina l-a luat de la Genoa), poate să se gândească la Man în vederea sezonului viitor”, mai notează jurnaliștii.
Man ar putea fi un excelent înlocuitor pentru Alexis Sanchez
Inter Milano caută înlocuitori pentru Joaquin Correa și Marko Arnautovic, fotbaliști ale căror contracte vor expira în iunie 2025. Aceștia nu mai sunt pe placul fanilor, după ce au ajuns a patra, respectiv, a cincea variantă în atacul campioanei Italiei.
„Man s-ar putea adapta cel mai bine fie la un 3-4-3, fie la un 3-5-2, care gravitează în jurul unui prim atacant. El ar fi, așadar, purul înlocuitor al lui Alexis Sanchez, care a plecat cu liber în iunie anul trecut.
Pentru a-l aduce pe român la Milano, este nevoie de cel puțin 15 milioane de euro și nu este sigur că nu există o concurență aprinsă care ar putea apărea încă de acum, chiar și din străinătate.
Comparativ cu Gudmundsson, Inter va trebui să o ia înaintea tuturor pentru a-și asigura serviciile unui fantezist care își dovedește deja calitățile în Italia”, încheie Centro Calcio, în contextul în care și Juventus este cu ochii pe român.