Dennis Man (26 de ani) a reușit o performanță remarcabilă în actuala stagiune de Serie A, potrivit statisticilor culese de jurnaliștii italieni. Atacantul român a fost inclus într-un top select și a „arestat” direct prima poziție!
Nu mai puțin de 8 meciuri a jucat Man în prima ligă a fotbalului italian, reușind să contribuie, printre altele, cu 3 goluri și cu o pasă decisivă.
Dennis Man traversează cea mai bună formă a carierei, motiv pentru care cota de piață i-a crescut recent la impresionantă sumă de 15.000.000 de euro. Și pe bună dreptate, deoarece evoluțiile sale, atât cele de la echipa națională, cât și cele de la club sunt încântătoare.
Dacă e să ne rezumăm doar la Serie A, prima divizie a fotbalului Italia, în 2024 – 2025, Dennis Man a contribuit cu 3 goluri și cu o pasă decisivă în totalul de 8 meciuri jucate. El este cel mai prolific jucător cu profil ofensiv de la Parma, alături de Bony. Și, de asemenea, Dennis Man a fost declarat jucătorul lunii august și jucătorul lunii septembrie la Parma.
Așadar, nu există nici urmă de dubiu cu privire la perioada pe care Dennis Man o traversează în carieră. Însă, din dorința de a-l pune într-o lumină și mai bună, jurnaliștii de la Parma Live au mai evidențiat o statistică interesantă.
Aparent, Dennis Man este jucătorul din Serie A care în sezonul 2024 – 2025 a fost implicat în cele mai multe faze care s-au încheiat cu șut pe poarta adversă. La nu mai puțin de 48 de astfel de acțiuni a contribuit Dennis Mân, conform sursei menționate anterior. După Dennis Man, podiumul este completat de Khvicha Kvaratskhelia, de la Napoli, cu 47 de acțiuni, și Adrian Bernabe, coechipierul lui Man de la Parma, tot cu 47 de acțiuni.
Este cel mai bun din Serie A”, titrează cei de la Parma Live, făcând ulterior un soi de apel la Dennis Man, pentru a ajuta echipa să obțină o victorie în confruntarea cu Empoli de duminică.
Partida Parma – Empoli este programată duminică, 27 octombrie, de la ora 14:30. Echipa românilor Man și Mihăilă are nevoie urgentă de puncte, după ce în ultimele 6 etape a înregistrat 3 egaluri și 3 înfrângeri. Practic, Parma a câștigat un singur meci în acest sezon, cel de pe 24 august, din etapa 2, atunci când a surprins pe toată lumea și a învins-o pe AC Milan, scor 2-1. Trebuie amintit că Dennis Man a marcat un gol important atunci, la doar două minute distanță de la fluierul de start.
În ceea ce privește poziția ei din clasament, Parma este pe 17, imediat deasupra liniei roșii, cu 7 puncte. Sub Parma sunt doar Genoa, Lecce și Venezia, cu 6, 5, respectiv 4 puncte.
Empoli, adversara Parmei de duminică, se află pe locul 11 în clasament, cu 10 puncte. Nici Empoli nu traversează o formă foarte bună și vine după două înfrângeri consecutive, scor 1-2 cu Lazio și 0-1 cu Napoli.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER