Luni, 26 august 2024, chiar în ziua în care împlinește vârsta de 26 de ani, Dennis Man este elogiat de presa din Italia. Atacantul român a început excelent sezonul 2024 – 2025 din Serie A, iar în primele două etape a izbutit să o ajute pe Parma cu două goluri.
Prestigioasa publicație Gazzetta dello Sport i-a dedicat un material special lui Man, în care l-a numit drept noul guru al celor de la Parma, iar jurnaliștii din Emilia-Romagna și-au scos și ei pălăria în fața fotbalistului transferat, în ianuarie 2021, de la FCSB.
Dennis Man confirmă forma bună cu care a încheiat stagiunea precedentă și, mai mult, pare să își crească în continuare nivelul în tricoul celor de la Parma. Artizanul principal al promovării din luna mai a început excelent sezonul 2024 – 2025 din Serie A, iar în primele două etape a marcat două goluri. Man a înscris mai întâi în remiza cu Fiorentina, scor 1-1 pe teren propriu în runda inaugurală, iar sâmbătă, 24 august, în etapa 2 din Serie A, a punctat în victoria impresionantă cu AC Milan, scor 2-1 tot în Emilia-Romagna.
Practic, Man este, în acest moment, al doilea cel mai bun marcator din Serie A, fiind depășit în clasamentul golgheterilor doar de Mateo Retegui, de la Atalanta, care a înscris 3 goluri.
Luni, 26 august, Dennis Man a împlinit vârsta de 26 de ani, iar cu această ocazie, presa din Italia a dorit să îl elogieze. Având în vedere prestațiile bune pe care le-a avut în debutul acestui sezon, dar și aniversarea sa, jurnaliștii din Emilia-Romagna au scris:
La mulți ani lui Dennis Man, care astăzi împlinește 26 de ani. E o zi specială pentru actorul principal al acestui start de sezon, în care a marcat două goluri în două jocuri. Împlinește 26 de ani și trăiește un moment de aur. Este, cu siguranță, cel mai bun moment al său de când a sosit la Parma, în ianuarie 2021. După ce a tras echipa după el în Serie A, acum vrea să o mențină în siguranță, continuând să fie protagonist atât la club, cât și al naționala României. Cele mai bune urări de la mulți ani din partea întregii echipe editoriale a ParmaLive.com”, notează jurnaliștii din Emilia-Romagna, de la publicația Parma Live.
Nici jurnaliștii de la prestigioasa publicație Gazzetta dello Sport nu au putut trece cu vederea aniversarea lui Dennis Man și startul splendid de sezon al fotbalistului transferat de la FCSB.
Aceștia i-au dedicat un material special, în care l-au numit drept noul guru de la Parma:
Lumea din Parma și-a găsit noul guru, nu mai rămâne decât să îl urmeze. Se numește Dennis Man, e român, de meserie extremă dreapta, are un dribling stelar și un picior stâng foarte rafinat. Dacă astăzi ai întreba pe un om din Parma după cine ar vrea să dea numele pieței principale a orașului, acesta ar răspunde fără îndoială: «După Dennis Man»”, notează Gazzetta dello Sport.
În continuare, italienii i-au făcut, pe scurt, portretul lui Dennis Man:
„Nu este un vorbăreț, își cântărește cuvintele cu înțelepciunea unui farmacist care inventează o poțiune magică. Știe că discursurile bombastice și promisiunile mari sunt periculoase: au picioare scurte ca minciunile.
Apărătorii adverși se tem de el pentru că poate fi otrăvitor ca un șarpe. Se preface că o ia într-un sens și pleacă în celălalt, cu o naturalețe pe care o posedă doar cei predestinați.
Un băiat de stradă, care a făcut apel la stradă și la regulile ei pentru a deveni cineva. I-au fost de mare ajutor sfaturile de la Adrian Mutu, pe care le-a primit la naționala Romaniei Under 21. Mutu l-a și recomandat Pamei: «Dennis este foarte puternic, cu el mergeți la sigur»”, se mai arată în Gazzetta dello Sport.
Și, în încheiere, clubul Parma i-a transmis și el un scurt mesaj atacantului român.
La mulți ani, Dennis! Forța Parma”, a scris gruparea din Serie A, pe rețelele de socializare.
Buon compleanno Dennis! 🎂🇷🇴💛💙#ForzaParma pic.twitter.com/2ok9SsUNuE — 𝐏𝐚𝐫𝐦𝐚 𝐂𝐚𝐥𝐜𝐢𝐨 𝟏𝟗𝟏𝟑 (@1913parmacalcio) August 26, 2024
Buon compleanno Dennis! 🎂🇷🇴💛💙#ForzaParma pic.twitter.com/2ok9SsUNuE
— 𝐏𝐚𝐫𝐦𝐚 𝐂𝐚𝐥𝐜𝐢𝐨 𝟏𝟗𝟏𝟑 (@1913parmacalcio) August 26, 2024
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER