Destinație total surprinzătoare pentru Steven Gerrard, fostul antrenor al lui Ianis Hagi de la Rangers! Cu cine semnează
Steven Gerrard a ales o destinație total surprinzătoare pentru a-și continua cariera de antrenor, după ce în octombrie 2022 a fost demis de la Aston Villa, din cauza rezultatelor nesatisfăcătoare obținute pe banca tehnică a echipei din Birmingham.
Destinație total surprinzătoare pentru Steven Gerrard, fostul antrenor al lui Ianis Hagi de la Rangers! Cu cine semnează
Anterior, căpitanul de legendă al lui Liverpool avusese un mandat foarte productiv pe banca celor de la Rangers, echipă la care l-a antrenat pe Ianis Hagi. Sub comanda fostului mare internațional englez, gruparea de pe „Ibrox Park” a reușit să câștige titlul în Scoția fără să înregistreze nici măcar o înfrângere în acea campanie de Premiership.
Înainte de experiența de la Rangers, Gerrard a pregătit mai multe grupe de juniori de la Liverpool, clubul său de suflet. Revenind în prezent, fostul mijlocaș central, în vârstă de 43 de ani, a decis să revină în antrenorat la aproape 8 luni de la despărțirea de Aston Villa.
Iar alegerea sa este una cel puțin surprinzătoare. Potrivit jurnalistului italian Rudy Galetti, specializat în chestiuni ce țin de piața transferurilor, Steven Gerrard s-a înțeles cu saudiții de la Al-Ettifaq, iar mutarea ar urma să fie în curând anunțată oficial.
Steven Gerrard la Al-Ettifaq este o mutare făcută”, a fost anunțul scurt făcut de italian prin intermediul Twitter.
Campionatul Arabiei Saudite se află în plină dezvoltare
Această decizie a lui Gerrard este surprinzătoare pentru mulți prin prisma faptului că Al-Ettifaq nu este în prezent nici măcar o echipă de top din Arabia Saudită, terminând campionatul trecut pe locul 7.
Pe de altă parte însă, acest campionat a devenit brusc extrem de atractiv, și există premise pentru a deveni și mai atractiv în perioada imediat următoare, întrucât, după cum se știe deja foarte bine, fotbaliști cu nume uriașe pentru fotbalul mondial au semnat contracte cu echipe din această țară sau sunt aproape să o facă.
În primul rând, este vorba despre Cristiano Ronaldo, ajuns în iarnă la Al-Nassr. Chiar dacă în urmă cu câteva săptămâni părea destul de clar că portughezul ar urma să părăsească Arabia Saudită în această vară, în prezent, acest scenariu nu mai pare chiar atât de probabil.
Cluburile importante din această țară au adus nume mari din Europa și vor să continue acest trend
De asemenea, după cum se știe deja, Karim Benzema, deținătorul „la zi” al „Balonului de Aur”, a semnat recent cu Al-Ittihad, campioana acestei țări, și a fost și prezentat oficial deja. În plus, s-a zvonit în ultima perioadă că această echipă ar fi interesată și Luka Modric, de asemenea de la Real Madrid.
La toate acestea am mai putea adăuga posibilitatea ca Al-Nassr să îl aducă în această vară pe Wilfried Zaha, starul celor de la Crystal Palace, care ar mai fi dorit în prezent și de către cei de la PSG. De asemenea, există zvonuri legate de o eventuală mutare a lui N’Golo Kante, liber de contract după despărțirea de Chelsea, la Al-Ittihad.