Dezastru pentru echipa lui Denis Drăguș! Standard Liege nu a primit licența și va fi retrogradată. Anunțul belgienilor

Campionatul din Belgia este singurul din Europa care a decis înghețarea sezonului și acordarea din oficiu a titlului de campioană. Belgienii țin încă o dată prim-planul fotbalului european, în plină pandemie de coronavirus. Clubul lui Denis Drăguș nu a primit licența și a fost retrogradat în liga a patra.

Standard Liege, fostă echipă a lui Laszlo Boloni, Mircea Rednic și Tibor Selymes, dar și a lui Răzvan Marin, a fost retrogradată în al patrulea eșalon al fotbalului belgian, se arată într-un anunț postat chiar pe site-ul clubului. Decizia nu este definitivă și va fi atacată de Standard la forurile fotbalului belgian.

Iată comunicatul celor de la Standard

„Miercuri, 8 aprilie, Comisia de licențiere a informat clubul nostru că licența solicitată pentru sezonul 2020-2021 nu i-a fost alocată.

Motivele prezentate:

– nerespectarea termenelor necesare pentru dovedirea plății primelor pentru unii jucători.

– Acordul de vânzare a stadionului, semnat la 31 martie, a fost interpretat de comisia de licență ca un simplu „proiect”, în timp ce documentul comunicat purta semnăturile cumpărătorilor și vânzătorilor și le angajează irevocabil.

Prin urmare, clubul nostru contestă cu putere această decizie nedreaptă și își va apăra interesele în fața Curții de Arbitraj belgiene pentru sport”, au anunțat cei de la Standard.

Pentru Standard Liege a jucat și Răzvan Marin, între 2017-2019. Mijlocașul a fost vândut de belgieni la Ajax pentru suma record, de 12 milioane de euro.

În lotul lui Standard este și fostul atacant al Viitorului, Denis Drăguș. Acesta nu a prins, însă, decât două jocuri în tricoul belgienilor.

10 titluri ale Belgiei are Standard Liege în palmares, ultimul în 2009

1 finală europeană a jucat Standard, în 1981-1982, atunci când a pierdut în ultimul act al Cupei Cupelor

Publicat: 08 04. 2020, 21:10
Actualizat: 08 04. 2020, 21:18