Tottenham nu merge deloc bine sub comanda lui Jose Mourinho, iar portughezul a ajuns la a 11-a înfrângere în acest sezon de Premier League, după ce Spurs a pierdut și pe terenul celor de la Sheffield United, scor 1-3.
Londonezii au rămas cu 45 de puncte și sunt doar pe locul 9 în Premier League, echipa fiind departe de pretențiile unui antrenor precum Mourinho.
Eliminat de nemții de la Leipzig în optimile Ligii Campionilor, Jose Mourinho nu mai e nici în cursa pentru câștigarea Cupei Angliei, iar lucrurile merg tot mai rău și în Premier League. Astfel, avem probabil cel mai complicat sezon pentru Mourinho, obișnuit să câștige trofee pe bandă rulantă în Anglia, Italia și Spania.
Tottenham a fost condusă cu 0-3 de Sheffield United, revelația acestui sezon de Premier League. Golul de onoare al oaspeților a fost reușit de vedeta Harry Kane. Atacantul a revenit în forță după o accidentare serioasă, care l-a ținut departe de gazon mai multe luni de zile.
Tottenham putea egala în prima repriză, la doar două minute după ce Sheffield United a deschis scorul. Harry Kane a marcat și în prima parte, însă golul englezului a fost anulat cu ajutorul VAR, după un henț discutabil făcut de Lucas, în cădere. Jose Mourinho a făcut o adevărată criză de nervi, considerând că reușita trebuia validată.
Tottenham are o singură victorie în ultimele nouă meciuri, iar Spurs are șanse mari să rateze prezența în Europa. În acest interval, echipa lui Jose Mourinho a bătut-o doar pe West Ham (2-0, în etapa trecută de Premier League), reușind să marcheze 9 goluri.
https://twitter.com/ESPNFC/status/1278766167755231232?s=20
În următoarea etapă din Premier League, Tottenham nu mai are voie să facă vreun pas greșit. La Londra vine Everton (locul 11), care e la un singur punct în spatele celor de la Spurs.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER