Dezvăluire incredibilă despre Hazard, starul Realului care va rata El Clasico și totul sezonul: „E înnebunit după hamburgeri și pizza! Îi pasă doar de asta”
Eden Hazard a suferit o nouă accidentare gravă și practic sezonul este compromis pentru vedeta Realului, care „s-a rupt” tocmai înainte de marile meciuri cu Manchester City și Barcelona. Fost coleg cu Hazard, polonezul Marcin Bulka a făcut dezvăluiri incredibile, iar portarul aflat acum la PSG știe de ce belgianul a avut iar probleme.
„Eden Hazard este înnebunit după hamburgeri şi pizza! Tot timpul liber şi-l petrece acolo, în pizzerii. Îi pasă doar de fotbal și să se distreze. La Chelsea nu era o problemă ce mânca, dar la Real cred că a devenit supraponderal şi de aceea are probleme cu accidentările”, a dezvăluit Bulka, preluat de cei de la Mirror.
Eden Hazard a recunoscut în noiembrie că a fost supraponderal la începutul aventurii sale la Madrid. „Este adevărat! Nu ascund asta, dar când sunt în vacanță, sunt în vacanță. Am pus pe mine cinci kilograme, mă îngroaș repede, dar pot să și slăbesc la fel de repede, dacă sunt atent”, a spus starul belgian.
Belgianul a suferit o fisură de pernoeu sâmbătă, chiar în meciul pierdut de gruparea antrenată de Zinedine Zidane cu Levante (0-1).
Eden Hazard abia revenise după o accidentare care l-a ținut departe de gazon timp de trei luni și bifase două prezențe în tricoul lui Read Madrid după revenire. ”Hazard a fost lovit la glezna cu probleme, la care a mai fost accidentat. Va trebui să facem teste, dar arată rău”, a spus Zinedine Zidane, la finalul meciului pierdut de Real Madrid în La Liga.
Hazard, un singur gol pentru Real Madrid
Starul naționalei Belgiei a ajuns la Real Madrid în vara anului trecut și a semnat un contract valabil până în vara anului 2024 cu gruparea din capitala Spaniei.
Hazard a adunat 15 meciuri în acest sezon în tricoul madrilenilor, a dat un gol și a oferit o pasă decisivă.
29 de ani are Eden Hazard