Didier Deschamps a anunțat cât vrea să mai rămână pe banca Franței: „Nu m-ar deranja să se întâmple asta”

Didier Deschamps (50 de ani) mai are contract cu echipa națională a Franței până în vara anului următor, însă selecționerul a declarat că nu l-ar deranja să rămână la cârma echipei până la următorul Campionat Mondial, din 2022.

Tehnicianul a preluat Franța în 2012, iar anul trecut, a reușit să câștige Campionatul Mondial din Rusia, după ce a învins-o pe Croația în ultimul act, scor 4-2. Deschamps a insistat că nu și-a pierdut încă motivația și își dorește să continue activitatea alături de cocoșii galici.

„Nu m-ar deranja să rămân la echipa națională până la Campionatul Mondial din 2022. Am o relație foarte bună cu președintele Federației. Acum, totul depinde de rezultate. Dar, înainte să ne gândim la 2022, vor veni mai întâi preliminariile pentru EURO 2020. Am în continuare aceeași pasiune și dorință și sunt convins că se pot atinge lucruri mărețe cu această echipă”, a declarat Deschamps, marți.

Franța va debuta în preliminariile EURO 2020 la Chișinău, contra Moldovei, pe 22 martie. Din grupa H de calificare mai fac parte Turcia, Albania, Islanda și Andorra.

Înainte de experiența de la națională, Deschamps le-a mai pregătit pe AS Monaco, Juventus și Marseille. Alături de ultima, acesta a câștigat titlul în Ligue I, patru Cupe ale Ligii și două Supercupe ale Franței.

 

Publicat: 19 03. 2019, 19:07
Actualizat: 19 03. 2019, 19:08