Diego Simeone i-a decis soarta lui Horațiu Moldovan chiar înainte de primul meci al lui Atletico Madrid în noul sezon din La Liga. E o veste care îl dărâmă psihic într-un moment în care spera
Diego Simeone a hotărât ce va face în privința lui Horațiu Moldovan, asta chiar înainte de debutul lui Atletico Madrid în noua stagiune din La Liga. Vestea l-ar putea nemulțumi profund pe portarul român.
Horațiu Moldovan (26 de ani) a fost în poarta madrilenilor în toate partidele de pregătire disputate în această vară și spera să evolueze și în primul meci pe care îl va juca Atletico Madrid în noul sezon din La Liga, însă tehnicianul Diego Simeone are alte planuri.
Ce șanse are Horațiu Moldovan să debuteze în primul meci oficial la Atletico Madrid. Decizia lui Diego Simeone înainte de duelul cu Villarreal
Deși în urmă cu câteva zile publicațiile din Spania au scris că internaționalul român va fi titular în duelul cu Villarreal de pe „Estadio de la Ceramica”, mai nou ibericii notează că Jan Oblak va fi portarul pe care se va baza antrenorul Diego Simeone în acest meci.
Fotbalistul originar din Slovenia, cel mai bun portar al lui Atletico Madrid, suferise o accidentare musculară la Campionatul European din Germania. El s-a antrenat separat de echipă în această vară, iar săptămâna trecută a reluat pregătirile cu formația sa.
Potrivit publicațiilor 90min.com/es, Relevo și Marca, Diego Simeone îl preferă pe Jan Oblak pentru meciul cu Villarreal din debutul noii stagiuni, însă cei de la AS.com au scris că Horațiu Moldovan ar avea șanse să fie în poarta spaniolilor la confruntarea cu „submarinul galben”.
Echipa probabilă a celor de la Atletico Madrid în meciul cu Villarreal: Oblak – Llorente, Azpilicueta, Le Normand, Witsel, Lino – Koke, De Paul, Griezmann – Sorloth, Correa.
Horațiu Moldovan ar putea pleca de la Atletico Madrid în curând
Dat fiind faptul că Horațiu Moldovan nu a evoluat în niciun meci oficial la Atletico Madrid, există mari șanse ca fotbalistul român să părăsească echipa. De altfel, ibericii au deja o alternativă în cazul în care portarul va fi transferat la o altă grupare. Este vorba despre argentinianul Walter Benitez (31 de ani), legitimat la PSV Eindhoven.
„Această decizie reflectă importanța pe care Moldovan o are pentru Atletico, chiar și în rolul său de al doilea portar. Situația lui Moldovan este un subiect sensibil pentru Atletico.
Deși el nu este portarul titular, plecarea sa ar lăsa un gol semnificativ în echipă. Jan Oblak rămâne portarul de necontestat, dar nevoia de a avea o rezervă de încredere este crucială pentru menținerea competitivității”, au scris cei de la estoesatleti.es.
Printre echipele care s-au interesat de Horațiu Moldovan se numără Celtic, Hamburg, Ferencvaros, Al-Raed, Damac, Rayo Vallecano, Valladolid și Getafe.