Dimitar Berbatov și-a anunțat retragerea, la exact nouă ani de la meciul fabulos cu Liverpool | VIDEO

Dimitar Berbatov și-a anunțat retragerea, la exact nouă ani de la meciul fabulos cu Liverpool | VIDEO
  • Publicat:
  • Actualizat:

Dimitar Berbatov (38 de ani), fostul fotbalist al unor echipe precum Tottenham Hotspur, Manchester United sau AS Monaco, și-a anunțat retragerea, joi, printr-un mesaj postat pe rețelele de socializare.

Fostul internațional bulgar, care a impresionat în Premier League, a evoluat ultima oară pentru formația indiană Kerala Blasters, de care s-a despărțit în aprilie 2018. Berbatov a decis să facă anunul oficial în privința retragerii joi, 19 septembrie, la exact nouă ani de la cele trei goluri înscrise împotriva lui Liverpool, în meciul din Premier League încheiat cu scorul de 3-2 pentru Manchester United.

Într-un mesaj amplu postat pe contul său de Instagram, Berbatov a spus: „Ultimul meu meci a fost acum mai bine de un an, deci cred că e momentul potrivit să mă opresc. Deși, dacă mă gândesc mai bine, finalul nu e aici. Voi rămâne în acest sport într-un fel sau altul. După aproape 20 de ani, e timpul să îmi închei activitatea de fotbalist profesionist”.

Berbatov a mai adăugat: „Îmi va lipsi tot – meciurile, antrenamentele, pregătirile, presiunea, colegii, vuietul produs de fani când înscriu un nou gol. Am fost binecuvântat și am muncit din greu să am oportunitatea pentru a juca la cele mai bune cluburi și împotriva celor mai buni. Venind dintr-o țară mică e și mai special pentru mine. Am avut urcușurile și coborâșurile mele în carieră, am câștigat câteva trofee, am înscris niște golurie, am jucat în felul meu și am înscris goluri așa cum am vrut eu”.

 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

On this special day today, / if you don’t know why, check the story 😁/ i decide to share this with you, which i was preparing to post a while ago, but didn’t… I don’t know why… I know some of you already thought that i retired, and now maybe you are like WTF Berbs we know that you don’t play, but i did try to find something last year.. Didn’t happened 😂🤦🏻‍♂ So, someone told me i need to say something, and seeing that people where asking me, especially back home, i need to give a farewell message! So, here it is! My last game was more then one year ago, so i think its the right time now to stop and its long overdue! Although when i think about it, its never The End, because i will stay in the game in one way or another, the time has come to say that after almost 20 years playing football i am stoping with my proffesional ACTIVE football career! I will miss it! I will fucking miss it! Everything! The games, trainings, the goals, preparations, the presure, my teammates… the roar of the fans when i scored another banger 😂😎 I was blessed and work hard to have the oportunity to play with one of the best ever and against some of the best ever! And coming from small country this makes it even more special for me! I had my highs and of course some lows in my career, won my fair share of trophies, score some goals along the way as well! I played the way i wanna play, and i scored the goals i wanted to score! Thank you to all the people who helped me develope, and became the player i always wanted to be! Thank you to all my former teams my teammates and my coaches and staff! It was a pleasure! I know at times i was not easy to work with, but i always gave my everything for the teams i played for! I hope you all have enjoyed my game, and everything i gave to entertain you on the pitch! 👊🏻 Damn it, i will miss all of this, peopleee, because i love football so much… But i am sure you will miss me as well 😁 Thank you! 🙏🏻 DB9

A post shared by Dimitar Berbatov (@berbo9) on

Dimitar Berbatov s-a născut în orașul bulgar Blagoevgrad, făcându-și junioratul la ȚSKA Sofia. În 2001, atacantul a plecat în Germania, la Bayer Leverkusen, unde a petrecut cinci sezoane și a înscris 91 de meciuri în 202 apariții. A urmat experiența din Anglia, cu două, respectiv patru sezoane la Tottenham și Manchester United. Alături de formația condusă de Sir Alex Ferguson, Berbatov a câștigat Campionatul Mondial al Cluburilor, de trei ori titlul în Premier League, trei Cupe ale Ligii Angliei și trei Supercupe ale Angliei. Spre finalul carierei, acesta a mai jucat la Fulham, AS Monaco, PAOK Salonic și Kerala Blasters.

Cristian Scutariu / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Bill Gates, previziune sumbră privind inteligenţa artificială. Se va întâmpla în mai puţin de 10 ani!
Bill Gates, previziune sumbră privind inteligenţa artificială. Se va întâmpla în mai puţin de 10 ani!
Se renunță la trecerea la ora de vară în martie?! Propunere de ULTIMĂ ORĂ: Schimbarea orei în aprilie
Se renunță la trecerea la ora de vară în martie?! Propunere de ULTIMĂ ORĂ: Schimbarea orei în aprilie
Regele Charles a ajuns la spital, la un an de când a fost diagnosticat cu cancer! Ce se întâmplă acum cu Monarhul Britanic
Regele Charles a ajuns la spital, la un an de când a fost diagnosticat cu cancer! Ce se întâmplă acum…
Memphis Depay s-a reinventat în Brazilia și primește un bonus uriaș pentru câștigarea primului trofeu
Memphis Depay s-a reinventat în Brazilia și primește un bonus uriaș pentru câștigarea primului trofeu
Cristiano Bergodi, revenire de senzaţie în Superliga! Antrenorul italian ar putea ajunge pe banca unei echipe cu pretenţii
Cristiano Bergodi, revenire de senzaţie în Superliga! Antrenorul italian ar putea ajunge pe banca unei echipe cu pretenţii
Răzvan Lucescu în locul lui Şumudică,
Răzvan Lucescu în locul lui Şumudică, "bomba" lui Dan Şucu pentru banca Rapidului! Antrenorul spune "da" cu o condiţie | EXCLUSIV
Babs, de nerecunoscut! Cum arată acum fosta iubită a lui Dorian Popa. Operațiile estetice i-au schimbat complet înfățișarea
Babs, de nerecunoscut! Cum arată acum fosta iubită a lui Dorian Popa. Operațiile estetice i-au schimbat complet înfățișarea
Dispar banii de pe carduri, ANAF şi BNR avertismente pentru toţi românii cu carduri
Dispar banii de pe carduri, ANAF şi BNR avertismente pentru toţi românii cu carduri
BANCUL ZILEI. Știți ce face o păpușă gonflabilă după o partidă de amor?
BANCUL ZILEI. Știți ce face o păpușă gonflabilă după o partidă de amor?
"A plecat la marea armată de îngeri din cer". Alex, militarul găsit împuşcat în cap în Târgu Jiu, a murit…
Ce spune cafeaua ta preferată despre tine?
Ce spune cafeaua ta preferată despre tine?
Celebrul milionar care şi-a tocat întreaga avere de peste 20 de milioane de euro şi nu regretă deloc: Aş face totul la fel. Sunt fericit
Celebrul milionar care şi-a tocat întreaga avere de peste 20 de milioane de euro şi nu regretă deloc: Aş face…
Elena Larisa în vârstă de 12 ani a dispărut din Galați, iar mama ei o căuta disperată. Unde a fost găsită, 24 de ore mai târziu
Elena Larisa în vârstă de 12 ani a dispărut din Galați, iar mama ei o căuta disperată. Unde a fost…
Marele actor pe care România l-a pierdut. Românii l-au uitat complet: Îți lipsea. Ți-era dor
Marele actor pe care România l-a pierdut. Românii l-au uitat complet: Îți lipsea. Ți-era dor
"Ceasul rău l-a dus acolo" Constantin a fost găsit fără suflare în Iași, la trei luni de la dispariție. Bărbatul…
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Gadget-ul momentului! Cele mai bune căști de gaming true wireless pentru PS5, PC și mobile
Gadget-ul momentului! Cele mai bune căști de gaming true wireless pentru PS5, PC și mobile
BYD vine în România! Am condus BYD Sealion 7. Primele impresii din spatele volanului
BYD vine în România! Am condus BYD Sealion 7. Primele impresii din spatele volanului
Filmările pentru Insula Iubirii sezon9 s-au încheiat:„Emoțiile ating cele mai înalte cote, trăirile sunt mai puternice ca oricând”
Filmările pentru Insula Iubirii sezon9 s-au încheiat:„Emoțiile ating cele mai înalte cote, trăirile sunt mai puternice ca oricând”
×