Dinamo Kiev, fără Mircea Lucescu, victorii pe linie în Ucraina! Urmează amical cu Internazionale Milano
Dinamo Kiev, formația antrenată de Mircea Lucescu, a trecut duminică în deplasare cu scorul de 2-1 (1-0), echipa Zoria Lugansk, în etapa a treia-a a primei ligi ucrainene.
Au marcat Sirota (min. 18) şi Buialski (min. 80), respectiv Frimpong (min. 90+4). De Pena (Dinamo) -(min. 71) şi Favorov (Zoria) (min. 76) au ratat lovituri de la 11 metri.
De pe banca oaspeţilor a lipsit antrenorul Mircea Lucescu, căruia medicii nu i-a dat voie să efectueze deplasarea la Zaporijjia, după ce, la mijlocul săptămânii, a fost supus cu succes unei operaţii pentru îndepărtarea unui chist.
Dinamo Kiev, fără Mircea Lucescu, victorii pe linie în Ucraina! Urmează amical cu Internazionale Milano
Tehnicianul român nu a fost pe bancă nici la primul meci din campionat, informează News.ro. Medicii i-au interzis lui Mircea Lucescu să aibă activitate în această perioadă întrucât tehnicianul a fost supus unei intervenții chirurgicale
Cu numai două partide jucate, Dinamo Kiev, campioana en titre a Ucrainei, este pe locul 3, cu şase puncte, după Vorskla Poltava şi Dnipro-1, ambele cu câte şapte puncte, informează News.ro.
În această etapă, a treia, Şahtior Doneţk a pierdut, sâmbătă, în mod surprinzător, acasă, scor 1-2, cu Oleksandria. Principala rivală a formaţiei Dinamo Kiev la titlu este pe locul 5, tot cu şase puncte, din trei meciuri.
Urmează Internazionale Milano pentru campioana Ucrainei
Dinamo Kiev dispută o partidă de verificare cu Internazionale Milano, fosta echipă antrenată de Mircea Lucescu.
În ultimul sezon, cu ajutorul lui Mircea Lucescu, Dinamo Kiev a jucat 43 de meciuri în toate competițiile – 28 de victorii, 8 remize, 7 eșecuri. Echipa a avut o prestație bună în Liga Campionilor, a intrat în sfeeturile de finală a Europa League și a câștigat toate trofeele interne.
Mircea Lucescu (în vârstă de 75 de ani) a ajuns la un acord pentru continuarea angajamentului până în vara anului 2023 cu Dinamo Kiev.