Dinamo l-a pus pe fugă! Dorit de Pablo Cortacero, Paco Jemez este aproape să semneze cu o echipă de tradiție din Spania

Pus pe fuga de Dinamo, Paco Jemez este aproape de Real Zaragoza
Vezi galeria foto - 7 poze

Paco Jemez, antrenorul pe care Pablo Cortacero l-ar fi vrut la Dinamo, negociază cu Real Zaragoza și este aproape să bată palma cu bine-cunoscuta echipă a spaniolilor.

Imediat după ce Cosmin Contra și-a anunțat plecarea de la Dinamo, exasperat de promisiunile fără acoperire ale echipei conduse de Pablo Cortacero, șeful spaniolilor a anunțat că are deja un înlocuitor pentru fostul fundaș din Ștefan cel Mare.

ProSport a aflat la acea vreme că este vorba de Paco Jemez. Conform informațiilor noastre, acesta și-ar fi dat acordul de principiu, dar a cerut garanții la sânge, după ce s-a pus la punct cu situația din cadrul clubului.

Dinamo l-a pus pe fugă! Dorit de Pablo Cortacero, Paco Jemez este aproape să semneze cu o echipă de tradiție din Spania

Presa din Spania anunță că antrenorul de 50 de ani a renunțat între timp la idee, iar acum se află foarte aproape de un contract cu Real Zaragoza.

Marca notează că Paco Jemez a revenit în negocieri cu ultima clasată din liga a doua iberică, deși inițial refuzase oferta acestora.

Paco Jémez are în CV echipe ca Las Palmas, Cordoba, Cartagena sau Granada. În 2009, a câștigat liga a treia cu Cartagena și a promovat în Segunda Division.

Ca jucător, Jémez are 21 de selecții pentru naționala Spaniei. A fost fundaș central și a jucat pentru Deportivo, Rayo, Zaragoza sau Murcia

Grav afectată de criza financiară, dar și de plecările de jucători, Dinamo începe să o ducă bine din punct de vedere sportiv. „Câinii” sunt la al treilea succes consecutiv, după victoria de la Pitești, 1-0.

Pe banca roș-albilor a stat Jerry Gane, care va pregăti echipa până la finalul anului.

Alex Couto face noi promisiuni după victoria lui Dinamo cu FC Argeș

Directorul general al lui Dinamo care a fost ținta suporterilor din PCH l-a lăudat pe Jerry Gane pentru victoria din etapa a 12-a din Liga 1, dar nu a uitat nici de Cosmin Contra.

„Jerry Gane a făcut o treabă foarte bună. Evident, am spus mereu că Cosmin Contra a scos maximum din cea mai proastă situaţie şi cred că trebuie să îi mulţumim foarte mult.

Avem antrenor, pe Jerry Gane. A făcut o treabă foarte bună. Importanţi sunt jucătorii care au rămas să joace acest meci. Ei sunt protagoniştii, ei au adus cele trei puncte.

Situaţia este critică, dificilă, dar o vom rezolva. Trebuie să primim banii din Spania, îl aşteptăm pe Pablo Cortacero să vină şi să rezolve în această săptămână”, a declarat Alex Couto

Publicat: 05 12. 2020, 23:11
Actualizat: 05 12. 2020, 23:16