Doctorul lui Diego Maradona nu are nicio îndoială: El Pibe e dependent de alcool și abstinența îl face să delireze!

Potrivit medicului care se ocupă de Diego Maradona, starul argentinian are episoade de confuzie și necesită o perioadă de dezalcoolizare.

Legenda Pumelor are 60 de ani și este încă internat în spital. El suferă de episoade de confuzie, din cauza abstinenței forțate de la alcool.

Diego Maradona a fost operat pe creier, iar dezvăluirile medicilor sunt tulburătoare: a înlocuit drogurile cu alcoolul!

El Pibe ar fi trebuit să părăsească spitalul curând după intervenția chirurgicală la care a fost supus. Mai multe articole ale presei locale afirmau că Diego Maradona va părăsi spitalul până cel târziu joi seara.

Dar antrenorul echipei Gimnasia LP a fost acum sedat de doctori, după ce a trăit episoade de confuzie, asociate cu abstinența forțată de la alcool, potrivit unui membru al echipei sale medicale.

Medicul său personal de o perioadă lungă de timp, Alfredo Cahe, a declarat pentru TyC Sports că situația este incontrolabilă și a dezvăluit că simbolul argentinian suferă de probleme ale ficatului și ale inimii:

„El trebuie să urmeze un tratament ca să nu mai bea alcool. Toată familia este de acord că Diego așa cum este acum este incontrolabil. Trebuie să luăm taurul de coarne.

El are probleme cu ficatul, probleme cardiovasculare. Este pe de o parte creierul lui, pe de altă parte ficatul lui, stomacul lui. Este un amestec de lucruri. Trebuie să îl facem pe Diego curat, apoi vom vedea. El este, încă, un pacient complicat”.

Doctorul personal al starului e speriat: „Sunt îngrijorat pentru viitorul lui”

Cahe a adăugat că Maradona trebuie să fie undeva unde să primească ajutor permanent: „Cum va arăta viitorul lui Diego este un mister pentru mine și asta mă îngrijorează. Nu poate pleca acasă așa”.

Fosta iubită a lui Maradona, Rocio Oliva, a declarat că în opinia ei problemele de sănătate ale fostului campion mondial sunt urmare a consumului exagerat de alcool.

„Problema lui Diego este alcoolul și se știe bine asta. Diego încă bea și oricine spune că nu este un mincinos. El trebuie să fie tratat pentru adicția lui față de alcool”, a spus femeia.

Jucător de legendă al celor de la Napoli, Maradona s-a operat pe creier la câteva zile după ce a trecut de pragul vârstei de 60 de ani.

Publicat: 07 11. 2020, 22:48