Doi puști români, de 18 și de 19 ani, la primele convocări in Seria A! Echipele lor au învins în această rundă din Italia cu 2-0

raul steau sassuolo

Suf Podgoreanu (AS Roma) și Raul Steau (Sassuolo) au fost duminică rezerve neutilizate pentru formațiile la care sunt legitimați în Serie A. AS Roma a trecut de Fiorentina acasă, scor 2-0, iar Sassuolo s-a impus în deplasare, sco 2-0, la Napoli.

Valentin Mihăilă i-a cucerit deja pe colegii de la Parma. Un campion european, dezvăluire de senzație din vestiarul formației din Serie A

În tot mai multe echipe din Serie A apar fotbaliști cu nume românesc,chiar dacă unii nu mai au nicio legătură cu țara noastră.

Suf Podgoreanu, care are atât naționalitate israeliană cât și română, a împlinit deja 18 ani și joacă și la echipa Under 19 a celor de la AS Roma.

Suf Podgoreanu, fizic impozant. Deja a jucat pentru Israel

Podgoreanu (foto jos) are 1.93 metri și joacă pe postul de extremă dreapta. Fotbalistul a fost cumpărat de AS Roma de la Maccabi Haifa pentru 100.000 de euro, conform celor de la Transfermarkt. Deja, Podgoreanu a bifat selecții pentru echipa națională a Israelului, U18 și U19. Pentru AS Roma urmează meciul de pe teren propriu cu CFR Cluj, din grupa A a Ligii Europa, programat joi, la ora 19.55.

Raul Steau este din Aiud (foto jos), a jucat la Viitorul, iar din 2019 este la Sassuolo. Duminică a fost pe banca de rezerve la Sassuolo, care a învins la Napoli, partidă în care a fost titular și Vlad Chiricheș. Steau are 1.78 metri și evoluează pe ppstul de fundaș central. Acesta are 4 selecții la naționala Under 17 a României.

Vlad Chiricheș a avut pe terenul lui Napoli unul dintre cele mai bune meciuri ale sale în Italia. Sassuolo a câștigat cu 2-0, iar românul a fost foarte lăudat de suporteri după prestația solidă împotriva fostei lui echipe. Sassuolo este revelația sezonului în Serie A. Echipa lui De Zerbi câștigă și pe terenul lui Napoli, 2-0, și urcă pe locul 2, peste Juventus și la doi pași în spatele liderului AC Milan.

Reinaldo Radu, vărul lui Ionuț Radu, este la Parma

Un alt fotbalist român, Reinaldo Radu, jucător român român de doar 18 ani și jumătate, a fost pe banca de rezerve a Parmei în meciul de săptămâna trecută din Serie A cu Spezia, încheiat 2-2. Internaţional Under 17 al României, Reinaldo Radu, evoluează ca fundaş dreapta şi a evoluat până în august 2019 la Villarreal, în Spania. Între timp s-a transferat la Parma, grupare din prima ligă italiană.

Publicat: 02 11. 2020, 07:17
Actualizat: 02 11. 2020, 13:29