Doliu în fotbalul mondial! A murit legendarul fotbalist englez Jimmy Greaves
Doliu în fotbalul mondial. Unul dintre cei mai valoroși și iubiți fotbaliști din istoria fotbalului englez, Jimmy Greaves, s-a stins din viață în primele ore ale acestei dimineți, la 81 de ani.
Jimmy Greaves a fost component al echipei care câștiga singurul trofeu major din istoria naționalei Angliei: Cupa Mondială din 1966.
Fostul atacant avea patru copii cu soția sa, Irene – pe Lynn, Mitzi, Danny și Andrew – dar și 10 nepoți și strănepoți.
A murit legendarul fotbalist englez Jimmy Greaves
„Suntem extrem de întristați să aflăm de trecerea marelui Jimmy Greaves. Transmitem cele mai profunde simpatii familiei și prietenilor lui Jimmy în acest moment trist. Odihnește-te în pace, Jimmy”, a fost anunțul celor de la Tottenham, publicat pe rețelele de socializare.
Jimmy Greaves este unul dintre cei mai mari marcatori ai generației sale. A punctat de 447 de ori pentru echipele de club. Cele mai multe pentru Tottenham – 220 de goluri și Chelsea – 132 de goluri. De asemenea, are 44 de goluri în 57 de meciuri pentru naționala Angliei.
La doar 17 ani, Jimmy Greaves debuta pentru Chelsea la seniori, în prima ligă, și marca 22 de goluri în 35 de partide.
În sezonul 1961/1962 a jucat pentru AC Milan, unde a marcat 9 goluri în 12 meciuri, însă a intrat în conflict cu legendarul antrenor al milanezilor, Nereo Rocco, și s-a întors rapid în Anglia.
În clasamentul all-time al naționalei Angliei, Jimmy Greaves este pe locul patru, fiind depășit doar de Wayne Rooney, Sir Bobby Charlton și Gary Lineker.
În clasamentul golurilor marcate în primele două ligi ale Angliei, Jimmy Greaves este pe primul loc, cu cele 357 de goluri marcate pentru Chelsea, Tottenham și West Ham. Locul secund este ocupat de Alan Shearer – 283 de goluri, iar pe locul trei este Nat Lofthouse – 253 de goluri, toate pentru Bolton Wanderers.
Starea de sănătate a lui Jimmy Greaves nu era una foarte bună. Suferise un accident vascular cerebral în 2015, iar de atunci devenise extrem de vulnerabil.