Dorit de Milan, Julio Baptista rămâne la AS Roma

Herminio Menendez, impresarul lui Julio Baptista, afirmă că brazilianul nu va ajunge la AC Milan în această vară.

Zvonurile din peninsulă îl creditau pe fostul atacant al lui Arsenal sau Real Madrid, cu șanse mari de a ajunge la Milano, cu atât mai mult cu cât italienii au ratat transferul lui Luis Fabiano și sunt în continuare în căutarea unui vărf.

Menendez insistă că el nu a auyit de interesul lui AC Milan pentru jucătorul său și că Baptista va continua la Roma.

"Julio își va continua aventura alături de AS Roma. Fotbalistul își dorește acest lucru, iar clubul și-a exprimat dorința de a-l păstra.", a declarat Herminio Menendez pentru Romagiallorossa.com.

Julio Baptista a ajuns la AS Roma în 2008 și a jucat până acum 27 de meciuri, marcând 9 goluri.

Publicat: 01 08. 2009, 14:18
Actualizat: 01 08. 2009, 14:27