Dragoș Nedelcu i-a impresionat pe nemți! Gestul lăudat în presa din Germania, după transferul la Fortuna Dusseldorf
Dragoș Nedelcu, fundașul central în vârstă de 24 de ani împrumutat de la FCSB la Fortuna Dusseldorf, în liga a doua din Germania, i-a impresionat pe nemți la scurt timp după ce a ajuns acolo.
În această vară, FCSB l-a cedat pe Dragoș Nedelcu, sub formă de împrumut, la Fortuna Dusseldorf, echipă din liga a doua germană, pentru un sezon, având însă opțiune de cumpărare.
Cea mai populară publicație din Germania, Bild, a scris în termeni laudativi despre fotbalistul român.
Dragoș Nedelcu i-a impresionat pe nemți, după transferul la Fortuna Dusseldorf
Nemții s-au arătat impresionați de faptul că la nici două luni de la sosirea sa în Germania fotbalistul a început să vorbească limba.
„El învaţă germană de la Camilla Benschop, soţia fostului golgheter de la Fortuna, Charli (n.r. – Charlison Benschop)”, notează Bild.
Jurnaliștii nemți au redat și primele cuvinte învățate de către Dragoș Nedelcu, în limba germană: „Numele meu este Dragoş. Am 24 de ani. Vin din România. Locuiesc în Dusseldorf. Îmi place Formula 1 şi antrenamentul începe la ora 11!”.
În Germania, Dragoș Nedelcu joacă pe postul de fundaș central, deși acesta a fost obșinuit în România să evolueze pe postul de mijlocaș. Acest lucru nu reprezintă un impediment pentru fotbalistul român. Fotbalistul a vorbit și despre impactul cu fotbalul german.
„Nu mă deranjează să joc în apărare la Fortuna. Când am început fotbalul eram fundaş şi, în ultimele luni în România, am jucat din nou pe această poziţie. Pentru mine este important să joc, indiferent de unde.
Intensitatea aici este puțin mai mare. Și contactul fizic este mult mai intens. Trebuie să dau tot ce am mai bun la fiecare meci. Este puțin mai ușor în România”, a transmis Dragoș Nedelcu.
- 4 meciuri a jucat Dragoș Nedelcu până acum pentru Fortuna Dusseldorf, 3 în campionat și unul în Cupă.
- 400 de mii de euro este cota de piață a lui Dragoș Nedelcu, potrivit Transfermarkt.
- 2 trofee are Dragoș Nedelcu în palmares: titlul de campion al României cu Viitorul și Cupa României cu FCSB.