Clubul Real Madrid a anunțat, sâmbătă, că toți jucătorii și membrii staff-ului tehnic au ținut un minut de reculegere în cantonamentul de la Montreal, în urma morții fratelui lui Zinedine Zidane, Farid.
Cu o zi înainte de acest anunț, Real Madrid a anunțat, printr-un comunicat de presă, că antrenorul Zinedine Zidane a părăsit cantonamentul din Montreal al echipei din motive personale.
Sâmbătă, clubul madrilen a confirmat că este vorba de decesul fratelui său, Farid, în vârstă de 54 de ani: „Toată echipa lui Real Madrid a ținut un minut de reculegere, înainte de antrenamentul de la Montreal, în urma morții lui Farid Zidane, fratele antrenorului nostru, Zinedine Zidane”.
Todos los miembros del primer equipo del Real Madrid guardaron un minuto de silencio antes del entrenamiento en Montreal por el fallecimiento de Farid Zidane, hermano de nuestro entrenador Zinedine Zidane. — Real Madrid C.F.⚽ (@realmadrid) July 13, 2019
Todos los miembros del primer equipo del Real Madrid guardaron un minuto de silencio antes del entrenamiento en Montreal por el fallecimiento de Farid Zidane, hermano de nuestro entrenador Zinedine Zidane.
— Real Madrid C.F.⚽ (@realmadrid) July 13, 2019
În luna iulie, Real Madrid va disputa trei meciuri amicale în cantonamentul din Statele Unite ale Americii. Primul amical de la International Champions Cup al lui Real Madrid va avea loc la Houston, pe 21 iulie, contra lui Bayern Munchen. Trei zile mai târziu, tot în cantonamentul din SUA, formația lui Zidane va întâlni Arsenal. Pe 27 iulie, Real Madrid se va confrunta cu rivala locală Atletico Madrid, tot într-un joc de pregătire.
Zinedine Zidane a revenit la Real Madrid în martie 2019. În primul său mandat, din perioada ianuarie 2016-mai 2018, francezul a câștigat trei Ligi ale Campionilor, de două ori Campionatul Mondial al Cluburilor, două Supercupe ale Europei, titlul și Supercupa Spaniei.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER