Carlos Alberto, căpitanul naționalei de fotbal a Braziliei la Campionatul Mondial din 1970, a încetat din viață la vârsta de 72 de ani, din cauza unui infarct, informează presa internațională.
Născut la 17 iulie 1944, la Rio de Janeiro, Carlos Alberto Torres a jucat pe postul de fundaș dreapta și a condus Brazilia spre titlul mondial din 1970, când a marcat al patrulea gol al finalei cu Italia, reușită considerată drept una dintre cele mai frumoase ale turneului.
În total, a adunat 53 de selecții, precum și opt goluri marcate la naționala Braziliei. În țara natală a evoluat la Fluminense, Santos și Flamengo, dar s-a retras din activitate la New York Cosmos, din liga nord-americană, echipă la care a evoluat și Pele. În 2004, Carlos Alberto a fost trecut de Pele pe lista FIFA 100, cu „cei mai buni fotbaliști în viață”.
După retragerea din activitate, Carlos Alberto a antrenat mai multe echipe din Brazilia, printre care Flamengo, Corinthians sau Botafogo, precum și selecționata din Azerbaidjan.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER