E confirmat! Real Madrid merge la Campionatul Mondial al Cluburilor: ”Nu s-a pus niciodată problema să nu participăm”
După ce s-a vehiculat că Real Madrid ar boicota participarea la Campionatul Mondial al Cluburilor, Fabrizio Romano a infirmat zvonurile.
Real Madrid a învins-o pe Borussia Dortmund în finala Ligii Campionilor, 2-0, și a reușit să câștige al 15-lea trofeu din cea mai titrată competiție inter-cluburi. Fabrizio Romano a transmis pe rețelele de socializare că nu s-a pus niciodată problema ca madrilenii să nu se prezinte la Campionatul Mondial al Cluburilor.
Real Madrid se va prezenta la FIFA Club World Cup: ”Nu s-a pus niciodată problema să nu participăm”
32 de echipe vor lua startul la Campionatul Mondial al Cluburilor, iar printre acestea se numără și Real Madrid, proaspăta câștigătoare a Ligii Campionilor. Formația antrenată de Carlo Ancelotti are un loc asigurat la turneul desfășurat în America și pornește ca favorită.
Carlo Ancelotti a acordat un interviu în care „amenința” că Real Madrid și alte cluburi ar urma să boicoteze această competiție. Una din probleme ar fi fost că madrilenii ar încasa o sumă foarte mică pentru participarea la Campionatul Mondial al Cluburilor.
FIFA uită că mai multe formații nu vor participa la noua competiție. Un singur meci al lui Real Madrid valorează 20 de milioane de dolari, iar FIFA vrea să ne dea această sumă pentru întreaga competiție. Vom refuza invitația”, a declarat Carlo Ancelotti, potrivit Il Giornale.
Chiar dacă antrenorul celor de la Real Madrid a „amenințat” că echipa sa nu va merge în America, jurnalistul Fabrizio Romano a precizat că deținătoarea Ligii Campionilor va lua parte la FIFA World Cup.
Real Madrid va juca la Cupa Mondială a Cluburilor FIFA, a confirmat clubul. ‘Nu s-a pus niciodată problema, vom lua parte la Campionatul Mondial al Cluburilor și suntem mândri să concurăm pentru a câștiga trofeul pentru fanii noștri’”, a scris Fabrizio Romano pe Twitter (X).
Cluburi din cele șase confederații internaționale se reunesc la Campionatul Mondial al Cluburilor
Competiția va avea loc între 15 iunie-13 iulie 2025, în SUA, acolo unde în 2026 se va disputa și Cupa Mondială, organizată în colaborare cu Canada și Mexic. La Campionatul Mondial al Cluburilor vor lua parte 32 de echipe, dintre care 12 din Europa, printre care se numără și Real Madrid.
- UEFA (Europa) va avea 12 echipe.
- CONMEBOL (America de Sud) va participa cu 6 echipe.
- CAF (Africa), AFC (Asia) și CONCACAF (America de Nord, Centrală şi Caraibe) vor avea 4 echipe.
- OFC (Oceania) va avea o singură echipă.