E gata! FC Porto a anunțat plecarea lui Pepe la o zi distanță după ce Portugalia a fost eliminată de la EURO 2024!

SURSA FOTO: PROFIMEDIA
Vezi galeria foto - 4 poze

FC Porto a anunțat despărțirea de legenda clubului, Pepe, la numai o zi distanță după ce Portugalia a fost eliminată, de Franța, de la EURO.

Fundașul lusitan de 41 de ani a setat un nou record devenind cel mai bătrân jucător care evoluează la Campionatul European.

FC Porto a anunțat despărțirea de Pepe, după ce Portugalia a fost eliminată de la EURO 2024

Fundașul a încheiat aventura de la Campionatul European din Germania, iar câteva ore mai târziu, Porto a anunțat public că renunță la serviciile stoperului.

„Povestea vorbește de la sine”, se arată pe pagina oficială de Twitter al clubului, iar textul este însoțit de mai multe fotografii cu Pepe.

Speculațiile apărute odată cu sosirea lui Andre Villas-Boas au fost confirmate. Noul tehnician nu mizează pe serviciile lui Pepe în proiectul său de reformare a clubului. Principalul motiv este dorința de a întineri lotul formației, iar stoperul de 41 de ani nu a făcut parte din planuri, deși a fost titular până de curând.

Un alt motiv pentru plecarea lui este că Pepe a fost relația apropriată cu fostul președinte al clubului, Pinto da Costa.Când schimbările la nivelul conducerii nu se efectuaseră, Pinto da Costa a subliniat că Pepe a fost ofertat să își prelungească contractul pentru încă un sezon.

„Voi vorbi cu președintele, îi voi transmite sentimentele mele, voi vorbi cu Pepe și voi lua cea mai bună decizie . Trebuie să acționăm, fără să-l rănim sau să-l jignăm pe Pepe. La un moment dat a împărtășit că a vrut să vadă cum își va simți corpul pe durata Campionatului European și apoi să ia o decizie. Trebuie să înțelegem ce simte în acest moment, fiind mereu siguri că este cineva care va face mereu parte din istoria FC Porto ”, au fost cuvintele noului antrenor Vitor Bruno. Sfârșitul se simțea deja.

Pepe, cel mai în vârstă jucător din istoria Campionatului European

Ajuns la 41 de ani, Pepe a setat un record, devenind cel mai în vârstă jucător care joacă la Campionatul European. În ciuda vârstei înaintate, fundașul a avut prestații foarte bune. Starea fizică a fotbalistului a impresionat oamenii din fotbal, întrucât, în minutele de final ale meciului din sferturile EURO, împotriva Franței, a avut suflul necesar pentru un duel cu Ousmane Dembele. Mai mult, lusitanul a reușit să blocheze ocazia iminentă de gol a „cocoșilor galici”.

Acesta este topul celor mai în vârstă fotbaliști care au evoluat la turneul final:

  • Pepe – 41 de ani și 130 de zile.
  • Luka Modric – 38 de ani și 289 de zile.
  • Jens Lehmann – 38 de ani și 232 de zile.
  • Arnold Muhren – 37 de ani și 23 de zile.
Publicat: 07 07. 2024, 15:47
Actualizat: 07 07. 2024, 16:05