E gata pentru Dan Petrescu. Românul va fi concediat de coreeni, conform presei locale, și are drum liber spre Superliga

Dan Petrescu are zilele numărate în Coreea de Sud. El ar putea fi demis de conducerea clubului Jeonbuk Hyundai, ultima clasată din prima ligă asiatică, și poate fi o țintă pentru mai multe echipe din Superligă.

Soarta lui Dan Petrescu depinde de rezultatul meciului Jeju United – Jeonbuk, presa sud-coreeană titrând că antrenorul român va fi dat afară în cazul unui alt rezultat decât victoria.

E gata pentru Dan Petrescu. Antrenorul român va fi concediat de coreeni și are drum liber spre Superliga

Trupa antrenată de Dan Petrescu este ultima în clasamentul primei ligi din Coreea de Sud după ce a obținut trei puncte în primele patru etape. Miercuri, Jeonbuk întâlnește în deplasare pe Jeju United, adversarii având cu un punct în fața formației „Bursucului”.

„Meciul poate fi o ghilotină care să decidă soarta antrenorului Petrescu. Jeonbuk, într-o criză mai rea decât un coşmar, Petrescu tremură!”, a scris publicaţia sud-coreeană Oh My News.

Fanii și-au pierdut răbdarea. „Ne-am săturat de scuzele lui”

Suporterii echipei au răbufnit după ce Jeonbuk a ajuns „lanterna roșie” a clasamentului și i-au cerut demisia lui Dan Petrescu. „Ne-am săturat de scuzele lui, de ce a mai fost angajat?”, au postat fanii lui Jeonbuk pe Facebook.

Reacţia lui Dan Petrescu nu a întârziat să apară. În ciuda faptului că echipa sa a ajuns la retrogradare, el s-a declarat mulţumit de remiza cu Ulsan HD, după ce elevii săi au fost conduși cu 2-0, dar subliniat că aceștia au încasat golurile ca urmare a greşelilor personale

Dan Petrescu motivează și că se confruntă cu foarte multe probleme de lot şi este obligat să găsească soluţii pentru a redresa echipa. Totodată, „Bursucul” admite că este o ruşine faptul că echipa sa încă nu a obţinut nici o victorie în acest sezon din Coreea de Sud.

Plătit regește, rezultate jenante. Ce salariu are Dan Petrescu în Coreea de Sud

Dan Petrescu are un salariu imens la Jeonbuk, circa 1,2 milioane de euro pe an. Antrenorul este cvintuplu campion al României, are în palmares o Supercupă a României câştigată cu ASA Târgu Mureş, un titlu de campion al ligii secunde din Rusia şi o Cupă a Chinei.

Publicat: 02 04. 2024, 18:27
Actualizat: 02 04. 2024, 19:02