E gata și cu transferul lui Dennis Man de la Parma! Italienii anunță ce contract îi pun pe masă românului: „Salariul va fi de 2.000.000 de euro și va semna”

Reușitele de la Campionatul European vor fi răsplătite pentru Dennis Man. Atacantului Parmei i se va propune, în curând, un nou contract alături de echipa pentru a cărei promovare a contribuit în stagiunea precedentă de Serie B.

Jucătorul ce s-a făcut cunoscut în tricoul celor de la FCSB va avea pe masă o ofertă care va dura cel puțin până în 2027, cu opțiunea de prelungire pe încă un sezon.

„Clubul îl așteaptă să încheie pentru totdeauna lunga telenovelă despre prelungirea contractului”

Italienii au negociat de-a lungul a mai multor luni noul contract al lui Dennis Man, iar problema reînnoirii contractului pare aproape finalizată, deoarece gruparea revenită în Serie A dorește să îl păstreze pe unul din jucătorii exponențiali pe care echipa i-a avut în ultimele sezoane.

Cotat la 9 milioane de euro, conform celor de la Transfermarkt, Dennis Man a avut un sezon precedent excelent, cu 11 goluri și șase pase decisive în Serie B, dar și alte două reușite în Cupa Italiei. Evoluțiile bune de la echipa de club au fost încununate și cu prestațiile de la echipa națională a României, Man oferind două pase decisive la EURO 2024.

Salariu de 2.000.000 de euro pentru Dennis Man

Prestațiile excelente au atras cluburile în cursa pentru Dennis Man, care, fără reînnoire, ar mai avea un singur an de contract alături de „cruciați”, iar pierderea acestuia ar fi imensă și pe plan sportiv, și pe plan financiar, fotbalistul în vârstă de 25 de ani fiind transferat în ianuarie 2021 pe suma de 13.000.000 de euro de la FCSB.

Man se află în vacanța de după Campionatul European, fiind așteptat de conducere pentru a se alătura cantonamentului echipei și pentru a rezolva dilema noului contract. „Dennis Man se bucură de ultimele zile ale vacanței post-EURO 2024, își reîncarcă bateriile, în timp ce așteaptă revenirea la Parma, unde, mai târziu, alături de colegii săi, el va începe pregătirile. După luni de negocieri, clubul pare că l-a convins pe jucător și pe agentul său, iar singurul lucru rămas pentru anunțul oficial a fost revenirea fotbalistului român la Emilia. Man ar trebui să revină săptămâna aceasta, înainte ca ceilalți jucători să plece spre Belgia, acolo unde se vor duela cu Antwerp. După ce va ajunge, i se va pune pe masă un contract până în 2027, cu opțiune de prelungire pentru încă un sezon și cu un salariu în jurul sumei de două milioane de euro. Anunțul oficial va fi făcut curând”, au relatat cei de la Parma Live.

Publicat: 16 07. 2024, 10:46
Actualizat: 16 07. 2024, 15:39