„E o ruşine!”. Patronul lui Manchester United vrea să taie la jumătate sumele plătite către asociația suporterilor cu dizabilități

SURSA FOTO: PROFIMEDIA. 15 noiembrie 2024
Vezi galeria foto - 5 poze

Sir Jim Ratcliffe (72 de ani), acționar minoritar la Manchester United și responsabil atunci când vine vorba despre operațiunile sportive ale clubului de pe Old Trafford, a stârnit furie în rândul „diavolilor” cu ultima decizie luată.

Miliardarul britanic vrea să reducă drastic costurile de la club și a luat deja mai multe decizii controversate, între care și îndepărtarea lui Sir Alex Ferguson din funcția de ambasador. Însă, o altă hotărâre, mult mai recentă, a umplut paharul.

Sir Jim Ratcliffe, atacat de un oficial din cadrul clubului Manchester United. De la ce a pornit totul

Sir Jim Ratcliffe, om de afaceri care are o avere estimată de aproximativ 30 de miliarde de lire sterline, a intrat în februarie 2024 în acționariatul clubului de fotbal Manchester United.

Ratcliffe este acționar minoritar pe Old Trafford, însă deține controlul asupra operațiunilor sportive, detaliu ce îi oferă o putere importantă în cadrul clubului.

Iar în ultimele luni, prosperul om de afaceri, despre care se crede că este al doilea cel mai bogat om din Marea Britanie, a început să taie în carne vie. Potrivit The Sun, înainte de startul sezonului 2024 – 2025, Ratcliffe a concediat nu mai puțin de 250 de persoane din cadrul clubului. De asemenea, altor angajați li s-au anulat numeroase drepturi, precum cele de a avea acces la o mașină privată sau la bucătăria clubului. Aceeași sursă citată susține că Sir Jim Ratcliffe a fost și omul din spatele demiterii lui Sir Alex Ferguson din funcția de ambasador al clubului. Asta în condțiile în care cel din urmă menționat este poate cea mai importantă figură din istoria formației de pe Old Trafford.

Însă, acționarul minoritar de la Manchester United nu are de gând să se oprească și ar fi decis luarea unei noi măsuri pentru reducerea costurilor. Așa cum se arată pe The Sun, Ratcliffe a hotărât înjumătățirea bugetului pe care clubul îl asigură Asociației Suporterilor cu Dizabilități Manchester United. În prezent, MUDSA are asigurat anual un buget de 40.000 de lire sterline, iar după aplicarea măsurii acesta va fi redus la 20.000 de lire sterline.

Sub protecția anonimatului, o persoană din cadrul clubului nu a mai rezistat și a lansat un atac furibund asupra lui Sir Jim Ratcliffe:

E o rușine! Sumele acestea sunt o picătură în ocean, iar viziunea e una îngrozitoare. Se pare că clubul și-a pierdut sufletul! Asociația Suporterilor cu Dizabilități Manchester United a fost întotdeauna o parte importantă a clubului, iar când vezi câți bani se irosesc pentru a plăti managerii și pentru a aduce jucători care nu sunt suficient de buni… Așa ceva va fi foarte greu de justificat”, a tunat angajatul lui Manchester United, citat de The Sun.

Către ce este direcționat bugetul MUDSA

Conform sursei menționate, bugetul MUDSA are rolul de a crea o conexiune mai strânsă între suporteri și echipă. Spre exemplu, o parte din suma de bani este folosită pentru organizarea unei petreceri anuale de Crăciun, la care iau parte inclusiv jucătorii de la formația mare.

De asemenea, MUDSA colaborează cu Fundația Manchester United pentru organizarea unor evenimente sportive pentru persoanele cu dizabilități.

Clubul de fotbal Manchester United a refuzat să comenteze”, se arată pe The Sun, în încheierea articolului respectiv.

Publicat: 15 11. 2024, 13:39