E scandal mare la Chelsea, iar Pochettino aruncă totul în aer cu o comparație incredibilă: „Și Real Madrid s-a întrebat ce a cumpărat când l-a luat pe Zidane! A avut nevoie de 7 luni ca să joace bine”

E scandal mare la Chelsea, iar Pochettino aruncă totul în aer cu o comparație incredibilă: „Și Real Madrid s-a întrebat ce a cumpărat când l-a luat pe Zidane! A avut nevoie de 7 luni ca să joace bine”
Vezi galeria foto - 4 poze

E scandal mare la Chelsea, iar Pochettino aruncă totul în aer cu o comparație incredibilă, în contextul în care echipa sa a înregistrat un start de sezon mult sub așteptări în Premier League, după ce a cheltuit din nou sume uriașe pentru transferuri.

E scandal mare la Chelsea, iar Pochettino aruncă totul în aer cu o comparație incredibilă: „Și Real Madrid s-a întrebat ce a cumpărat când l-a luat pe Zidane! A avut nevoie de 7 luni ca să joace bine”

Fanii echipei londoneze sunt extrem de supărați din cauza rezultatelor obținute de favoriții lor în primele cinci etape din Premier League, dar antrenorul argentinian în vârstă de 51 de ani adus în această vară continuă să afișeze o atitudine destul de relaxată. Poate chiar prea relaxată, ar considera unii.

Înaintea meciului pe care Chelsea l-a jucat în deplasare cu Bournemouth în cursul zilei de duminică, terminat la egalitate, scor 0-0, în cadrul unei conferințe de presă, Mauricio Pochettino a fost întrebat despre startul de sezon slab, pus în contextul sumelor uriașe cheltuite de londonezi pentru transferuri în această vară, și a dat un răspuns care a uimit pe foarte multă lume.

El a făcut o paralelă cu ce s-a întâmplat la Real Madrid imediat după ce echipa de pe „Santiago Bernabeu” l-a transferat pe Zinedine Zidane în 2001 de la Juventus în schimbul sumei de 77.5 milioane de euro. Argentinianul a scos în evidență că până și marele mijlocaș francez a avut nevoie de o anumită perioadă de acomodare pentru a ajunge să evolueze la cel mai bun nivel al său.

Cum îi apără antrenorul argentinian pe jucătorii aduși în această vară

Prin acest discurs, Mauricio Pochettino a încercat să atragă cumva bunăvoința fanilor și oficialilor lui Chelsea pentru jucătorii care au fost aduși în această vară pe sume foarte mari, dar care nu au reușit încă să se impună pe „Stamford Bridge”.

„Apelez de fiecare dată la același exemplu. Real Madrid a plătit 70 sau 80 de milioane de euro pentru un jucător numit Zinedine Zidane. A fost un fotbalist incredibil, dar după 6 luni, puteți să îi întrebați pe fanii de pe «Bernabeu», au spus: «Oh, ce am cumpărat?». A început să performeze după 7 sau 8 luni. Zinedine Zidane avea 26 sau 27 de ani. Când cumperi jucători care au 20 sau 21 de ani trebuie să ai grijă.

La Chelsea așteptările sunt mereu enorme. Când vii la Chelsea ca jucător sau membru al staff-ului, oamenii se așteaptă să câștigi, să ridici trofee, să performezi și să marchezi. Acum avem o echipă foarte tânără, jucători care reprezintă investiții bune pentru club. Trebuie să ne gândim că sunt tineri și au nevoie să se adapteze la context și să rămână calmi. Nu este corect să facem evaluări după un meci, după două meciuri sau după trei meciuri și să spunem că nu se ridică la nivelul așteptărilor”, a spus Mauricio Pochettino, citat de as.com.

 

Publicat: 17 09. 2023, 20:17