Eden Hazard (28 de ani) a oferit un interviu celor de la UEFA în care a oferit primele impresii după acomodarea la fotbalul din Spania. Noul jucător de la Real Madrid a declarat că o înfrângere în Anglia era tratată cu mai multă relaxare, spre deosebire ceea ce se întâmplă în La Liga.
Hazard a părăsit-o pe Chelsea la finalul sezonului trecut, iar în vară a semnat cu Real Madrid, unde a fost adus pentru 100 de milioane de euro. Belgianul a debutat într-o partidă oficială sâmbătă, contra lui Levante, în etapa a patra din La Liga, scor 3-2, și a tras primele concluzii.
„La Chelsea, când pierdeam, eram dezamăgiți, precum fanii, dar nu am simțit niciodată că a fost un dezastru. În Spania este diferit. Fanii de aici chiar sunt fani, în adevăratul sens al cuvântului. Fotbalul înseamnă tot pentru ei și vor ca jucătorii să dea tot ce au mai bun. În Anglia nu sunt atât de mulți fani. Sigur, oamenii din Anglia apreciază fotbalul, indiferent că sunt copii, adolescenți sau adulți, dar nu sunt atât de fanatici în legătura cu echipa lor”, a declarat Hazard, pentru sursa citată, citat de Marca.
De asemenea, Hazard spune că a simțit o oarecare schimbare de statut odată cu venirea la Real Madrid: „Mă simt ca un copil aici, nu neapărat datorită lui Zidane, ci și datorită celorlalți jucători. Învăț în fiecare zi lucruri și încep să-i cunosc. E minunat să vorbești cu un antrenor care a fost fotbalist, trebuie să învăț de la el”, a mai spus Hazard.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER