Efectul Radu Drăgușin face ravagii la Tottenham. Clubul a anunțat un fundaș central că va fi dat afară din vară
Radu Drăgușin (22 de ani) provoacă schimbări la Tottenham. Clubul englez a transmis unui fundaș central că din vară nu va ma fi la Spurs. Presa din Marea Britanie a scris că cei de la Tottenham l-au informat pe Joe Rodon (26 de ani) că va fi vândut în vară.
Jucătorul galez evoluează la Leeds, sub formă de împrumut, până la sfârșitul sezonului, dar Spurs speră ca formația din Championship să îl cumpere definitiv pe fundaș în cazul în care echipa va promova.
Efectul Radu Drăgușin face ravagii la Tottenham
Leeds se situează pe prima poziție în Championship, în contextul în care mai sunt opt etape rămase nedisputate.
„Potrivit unui raport al HITC, Joe Rodon a fost informat că va fi vândut în vară, iar Leeds United este acum interesată să își asigure serviciile sale. Jucătorul în vârstă de 26 de ani este în prezent împrumutat la Elland Road, iar probabil că albii vor decide să îl semneze definitiv”, au scris cei de la thehardtackle.com.
După ce Joe Rodon va părăsi gruparea din Premier League, cei de la Tottenham vor mai dispune de trei fundași centrali, anume Cristian Romeo, Micky van de Ven și Radu Drăgușin.
Deși Ben Davies poate juca în centrul apărării, el fiind la bază fundaș stânga, englezii iau în calcul să aducă un nou stoper, chestiune ce s-ar putea petrece tot în vară.
Radu Drăgușin a fost titular al Spurs în meciul cu Fulham, scor 3-0, disputat pe 16 martie.
Ange Postecoglou, despre evoluția jucătorilor săi în meciul cu Fulham: „Nu am atins nivelul de care avem nevoie”
Întrebat fiind ce părere are despre prestația lui Radu Drăgușin, antrenorul Ange Postecoglou a evitat să vină cu un răspuns precis.
„Nu cred că este un meci la finalul căruia să vorbim despre individualități, pentru că indiferent că este primul meci al lui Radu sau al 500-lea al lui Sonny, nu prea contează. Ceea ce contează este că, ca grup, pur și simplu nu am atins nivelul de care avem nevoie pentru a câștiga, așa că, pentru noi, în mod evident, există o lecție de învățat.
Face parte din procesul de creștere. Sunt lucruri prin care trebuie să treci dacă vrei să ai parte de creștere. Important e modul în care vom reacționa, asta este provocarea noastră acum.
Pentru a fi corect față de jucători, este prima dată în acest an când am simțit, mai ales în a doua repriză, că nu am… suntem în poziția în care suntem pentru că în fiecare săptămână am fost foarte, foarte competitivi în fiecare aspect al jocului și chiar și în meciurile pierdute am simțit că am atins anumite repere în ceea ce privește efortul și competitivitatea.
Cred că asta ne-a lipsit acum, este foarte dezamăgitor. Am avut destule ocazii de a marca, așa că nu cred că asta a fost problema. Nu a fost vorba de a marca. Și dacă am fi marcat, nu ar fi însemnat nimic”, a declarat tehnicianul lui Tottenham.