Emoții pentru Ionuț Radu! Doi colegi ai românului au fost testați pozitiv cu noul Covid-19
Ionuț Radu, goalkeeperul echipei naționale a României, are emoții! Doi jucători ai lui Parma au fost depistați pozitiv cu noul Covid-19.
Oficialii celor de la Parma au anunțat pe site-ul clubului italian că doi jucători au fost testați pozitiv cu noul virus asiatic, dar nu au dat publicității numele acestora pentru a-i proteja.
Emoții pentru Ionuț Radu după ce doi colegi au fost infectați cu noul Covid-19
„La sfârşitul examenelor, toate au fost negative pentru cele două teste realizate în 24 de ore, cu excepţia a doi jucători, care au fost pozitivi la primul test şi negativi la al doilea”, a anunțat clubul din Italia.
Conform informațiilor oferite de clubul din Italia, cei doi coechipieri ai lui Ionuț Radu sunt asimtomatici și au fost pasați în izolare la domiciliu pentru 14 zile, perioadă în care vor mai fi testați din nou și apoi se vor alătura lotului.
Echipele din Italia își vor relua antrenamentele luni
Luni, 18 mai, echipele din Italia urmează să reînceapă antrenamentele colectiv, toate acestea pentru a se pregăti pentru reluarea sezonului 2019 – 2020. Seria A a fost întrerupt la mijlocul lunii martie din cauza pandemiei de Covid-19 care a îmbolnăvit 225.000 de oameni și a omorât 31.763.
În vârstă de 22 de ani, Ionuț Radu a ajuns la Parma pe 30 ianuarie 2020 și are contract cu gruparea din Italia până în vară. Cotat de site-urile de specialitate la 9,5 milioane de euro, goalkeeperul a fost cedat împrumut de Inter, formație care l-a cumpărat înapoi de la Genoa.
- 4,63 de milioane de persoane au fost depistate cu noul Covid-19 în toată lumea
- 1,67 de milioane de oameni s-au recuperat după ce au fost depistați pozitiv cu noul coronavirus
- 311.000 de persoane au murit după ce au fost infectate cu virusul asiatic