Englezii nu mai au răbdare cu Radu Drăgușin (22 de ani), după ce tânărul fundaș central a fost folosit foarte puțin de Ange Postecoglou. Drăgușin a evoluat în ultimele minute ale partidelor cu Manchester United, Brentford și Everton, toate din Premier League.
Transferul românului are deja primul verdict, care a venit din partea lui Jim White, un cunoscut jurnalist de la o publicație britanică.
Radu Drăgușin a semnat cu Tottenham la începutul lunii ianuarie, iar de atunci și până în prezent a bifat trei apariții în tricoul echipei londoneze, toate din postura de rezervă.
Drăgușin a debutat pe 14 ianuarie, cu Manchester United (2-2), când s-a aflat pe gazon timp de aproximativ zece minute, după care a jucat și în duelurile cu Brentford (3-2) și Everton (2-2), de pe 31 ianuarie, respectiv 3 februarie. Însă, timpul petrecut de el în teren a fost tot foarte redus, sub zece minute.
Fanii lui Spurs au răbufnit după remiza cu Everton din runda precedentă a Premier League și l-au cerut pe Radu Drăgușin titular, iar acum a venit și rândul jurnaliștilor să solicite același lucru. Jim White, un cunoscut jurnalist de la publicația britanică Talk Sport, a transmis într-un dialog cu Alex Crook, de asemenea jurnalist, că e curios să vadă ce impact ar putea avea Radu Drăgușin la nivelul echipei antrenate de Postecoglou.
„Au făcut afaceri decente. Tottenham a avut o fereastră extraordinară. Radu Drăgușin, adus de la Genoa la Tottenham pentru 25 de milioane de lire sterline, știe ce face și cunoaște situația.
Mă întreb dacă va reuși să facă ceva pentru ca Tottenham să ajungă în primele șase la sfârșitul sezonului sau chiar să ajungă în top patru”, s-a întrebat Jim White, potrivit Talk Sport.
✅ Radu Drăgușin ✅ Timo Werner ✅ Lucas Bergvall “They’ve done some decent business. Tottenham have had a brilliant window.” Jim White & Alex Crook are very impressed by Spurs’ transfer window 👏 pic.twitter.com/VIpRYMPy7z — talkSPORT (@talkSPORT) February 1, 2024
✅ Radu Drăgușin ✅ Timo Werner ✅ Lucas Bergvall
“They’ve done some decent business. Tottenham have had a brilliant window.”
Jim White & Alex Crook are very impressed by Spurs’ transfer window 👏 pic.twitter.com/VIpRYMPy7z
— talkSPORT (@talkSPORT) February 1, 2024
Radu Drăgușin a fost trimis pe teren în minutul 89 al disputei Everton – Tottenham, când oaspeții conduceau cu 2-1, însă gazdele puneau o presiune constantă. Ulterior, Everton a reușit să restabilească egalitatea, însă Drăgușin nu a avut nicio vină la încasarea golului. În schimb, fundașul român a fost implicat în câteva dueluri la limita regulamentului cu portughezul Beto:
„Și mai multă acoperire pe faza defensivă pentru Tottenham în prelungiri. Se cere penalty! Jack Harrison centrează din dreapta, iar Beto cade în careu, susținând că a fost împins de Drăgușin. Faza a fost verificată rapidă de VAR, dar nu se dă nimic. Everton rămâne fără penalty primit în acest sezon de Premier League.
(n.r. – O altă fază) Drăgușin are parte de câteva minute complicate. Îl împinge pe Beto, iar acum pare că a fost mai mult contact.
Faza s-a petrecut la marginea careului, însă Everton nu a primit lovitura liberă pe care o căuta”, au scris britanicii de la BBC, în finalul partidei Everton – Tottenham 2-2.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER