Englezii știu scorul exact din FCSB – RFS
Joi, 26 septembrie, are loc meciul FCSB – RFS din prima etapă a fazei principale din Europa League, iar englezii știu care va fi rezultatul final.
Campioana României, FCSB, debutează joi în faza principală din Europa League, urmând să primească replica echipei letone Rigas Futbola Skola.
Care este scorul exact în meciul FCSB – RFS, în opinia englezilor
Meciul de ps Arena Națională începe la ora 22:00. Echipa lui Gigi Becali evoluează modest în campionat, fiind pe locul 13, după nouă meciuri jucate, dar englezii sunt ferm convins că formația bucureșteană are forța să învingă reprezentanta Letoniei cu 2-1.
„Chiar dacă gazdele au cu siguranță un început foarte slab de sezon și oaspeții au o campanie impresionantă în campionat, FCSB rămâne echipa mai puternică, lucru confirmat de victoriile cu Maccabi Tel Aviv și LASK din acest sezon european.
FCSB are și avantajul terenului propriu, așa că noi ne așteptăm ca gazdele să obțină victoria în deschiderea sezonului 2024 – 2025 de Europa League”, au notat cei de la sportsmole.co.uk.
RFS este lider în campionatul Letonjiei, cu 75 de puncte
Publicația mai precizează că echipa lui Gigi Becali a câștigat, în vară, primul titlu după o pauză de nouă ani, cea maiu lungă perioadă de așteptare din istorie. Ca urmare, FCSB a jucat în preliminariile pentru Liga Campionilor, dar a fost eliminată în turul trei de Sparta Praga, cu scorul general de 3-4. A fost repartizată în play-off-ul pentru Europa League, unde a trecut de LASK Linz, golul calificîrii fiind marcat de Darius Olaru în minutul 90+3 al meciului retur.
În Superliga, echipa lui Gigi Becali este neînvinsă de trei meciuri, când a bifat o victorie și două rezultate de egalitate.
Spre deosebire de campioana României, RFS are 29 de meciuri în sezonul ligii letone și în prezent se află în fruntea clasamentului, cu 75 de puncte (sașe mai multe decât ocupanta poziției secunde), adunate din 24 de victorii, trei egaluri și doar două înfrângeri.
Precedenta prezență europeană a celor de la RFS a fost în sezonul 2022/2023 din Conference League
Viktors Morozs, care este pe banca tehnică a echipei din februarie 2020, a condus gruparea către ambele titluri din istorie. Mai mult, el a făcut deja istorie în actuala stagiune, calificându-se în premieră în Europa League.
Precedenta apariție continentală a fost în sezonul 2022/2023 din Conference League, când a eliminat Hibernians în turul trei preliminar cu 4-2 la general și Linfield în play-off, cu 4-2 după executatea loviturilor de departajare.
Ulterior, RFS a fost repartizată în Grupa A, alături de İstanbul Başakşehir, Fiorentina și Hearts of Midlothian. Gruparea letonă a terminat pe locul patru, cu doar două puncte, adunate din remizele cu Fiorentina, 1-1 în deplasare în chiar prima etapă și Istanbul, 0-0 pe teren propriu.