Englezii sunt tot mai convinşi că asta îl aşteaptă pe Radu Drăguşin cu Manchester City

Sursa foto: Profimedia 29.10.2024
Vezi galeria foto - 5 poze

Radu Drăgușin are parte și de vești bune. Presa engleză susține cu tărie că Ange Postecoglou îl va titulariza în duelul cu Manchester City din optimile Cupei Ligii, programat miercuri, 30 octombrie, la ora 22:15.

Ar fi cea de-a doua prezență în primul 11 în mai puțin de o săptămână. Precedenta s-a consemnat în partida cu AZ Alkmaar din Europe League, câștigată la limită de Tottenham, scor 1-0, grație golului marcat de Richarlison.

Totuși, misiunea fundașului central de a-l convinge pe antrenor că merită să devină om de bază pare în continuare dificilă. În spațiul public au circulat zvonuri legate de o revenire în Italia, la Juventus sau Napoli.

Presa engleză susține că Radu Drăgușin va fi titular cu Manchester City

Potrivit jurnaliștilor din Marea Britanie, Postecoglou va apela la principiul rotației pentru a-i vedea la lucru pe jucătorii care au prins mai puține minute până acum, printre care se va număra și Drăgușin. Cu atât mai mult cu cât Pep Guardiola a lăsat la rândul său de înțeles că nu pune preț pe Cupa Ligii.

Internaționalul român s-ar afla la cea de-a doua apariție în această ediție a competiției. În runda anterioară a bifat 97 de minute contra lui Coventry City FC.

„Cel mai probabil, Postecoglou va menaja titularii obișnuiți pentru acest meci, chiar dacă o va înfrunta pe Manchester City. S-ar putea să nu fie neapărat o decizie rea, întrucât Pep Guardiola a oferit mai multe indicii cum că nu are de gând să prioritizeze Cupa Ligii în acest sezon și chiar că ar intenționa să joace cu juniorii.

Nu este o garanție că Spurs va obține victoria, dar nici că va suferi o înfrângere, chiar și cu această rotație. Ar trebui să ne așteptăm la jucători precum Archie Gray, Lucas Bergvall, Mikey Moore și Radu Dăgușin să intre pe teren. Poate chiar și Djed Spence”, au scris cei de la cartilagefreecaptain.com.

Fanii i-au cerut demisia lui Postecoglou

În altă ordine de idei, situația lui Ange Postecoglou se complică pe zi ce trece. Eșecul suferit pe terenul lui Crystal Palace, scor 0-1, i-a determinat pe fani să-i ceară demisia prin intermediul rețelelor de socializare.

„De ce naiba Postecoglou primește atât de mult sprijin din partea fanilor noștri când e cel mai slab antrenor pe care l-am avut în ultimii 15 ani? Nu are absolut niciun sens / Ange Postecoglou este unul dintre cei mai supraevaluați manageri. Nu poate câștiga un meci în deplasare. Trebuie să-l suportăm pentru că Levy (n.r. Daniel Levy, patronul echipei) este idiotul care i-a demis pe Mourinho și Conte / Merită să fie demis. Singurul lucru pozitiv e că suntem cu un meci mai aproape de a nu-l mai vedea niciodată pe Ange Postecoglu”, au fost doar câteva dintre comentarii.

Publicat: 29 10. 2024, 22:34
Actualizat: 29 10. 2024, 22:39