Eto’o a fost la un pas să joace la Al Ittihad, dar s-a lovit de refuzul lui Pițurcă: „A spus că nu vrea o vedetă care să aștepte să primească pase”

Duminică dimineața, Samuel Eto’o, jucătorul care a evoluat pentru echipe precum Everton, Chelsea, Inter și Barcelona, a efectuat vizita medicală pentru Sampdoria, club care îi va face prezentarea oficială săptămâna care urmează. În vârstă de 33 de ani, camerunezul a fost însă la un pas să joace sub comanda fostului selecționer al României, Victor Pițurcă. Presa arabă scrie că oficialii lui Al Ittihad ar fi ajuns la o înțelegere cu atacantul care a marcat 108 goluri pentru Barcelona, urmând să evolueaze în Arabia Saudită până în vară.

Totuși, ultimul cuvânt i-a aparținut lui Pițurcă, iar acesta i-a transmis președintelui de onoare al clubului, Mansour Al-Balawi, unul dintre cei mai bogați oameni din Arabia Saudită, că nu are nevoie de serviciile lui Eto’o: „A spus că vrea un atacant tânăr, care să muncească, să se lupte pe teren, nu o vedetă care să aștepte să primească pase în careu de la colegi, așa cum probabil ar fi vrut Eto’o”, notează presa arabă.

Aceleași surse din Arabia Saudită vorbesc despre oferta clar superioară a lui Al Ittihad, care i-ar fi propus un salariu colosal până în vară lui Eto’o: „Doar Pițurcă nu l-a vrut”, conchid jurnaliștii.

Publicat: 25 01. 2015, 15:33
Actualizat: 25 01. 2015, 15:34