„Eu sunt între alb și negru!” Mesaj inedit în apărarea lui Sebastian Colțescu, după acuzațiile de rasism de la Paris! Ce spune Hamza Younes despre România

Romanian fourth official Sebastian Coltescu (2nd-L) looks on next to Istanbul Basaksehir's French forward Demba Ba (2nd-R) and Paris Saint-Germain Brazilian forward Neymar (1st-R) during the UEFA Champions League group H football match between Paris Saint-Germain (PSG) and Istanbul Basaksehir FK at the Parc des Princes stadium in Paris, on December 8, 2020. Paris Saint-Germain's decisive Champions League game with Istanbul Basaksehir was suspended on December 9 in the first half as the players walked off amid allegations of racism by one of the match officials. The row erupted after Basaksehir assistant coach Pierre Webo, the former Cameroon international, was shown a red card during a fierce row on the touchline with staff from the Turkish club appearing to accuse the Romanian fourth official of using a racist term.,Image: 574655101, License: Rights-managed, Restrictions: , Model Release: no
Vezi galeria foto - 8 poze

Hamza Younes are un mesaj inedit în apărarea lui Sebastian Colțescu, arbitrul român acuzat în urma scandalului de rasism de la meciul din Liga Campionilor, dintre PSG și Istanbul BB. Fostul atacant al Petrolului este convins că românii nu sunt rasiști.

Hamza Younes a fost un adevărat idol la Ploiești. Tunisianul joacă acum în Grecia, la Larisa, dar locuiește în România, țară de care spune că s-a îndrăgostit și datorită multiculturalismului și toleranței care îi caracterizează pe români.

„Eu sunt între alb și negru!” Mesaj inedit în apărarea lui Sebastian Colțescu, după acuzațiile de rasism de la Paris! Ce spune Hamza Younes despre România

„Dragii mei prieteni, nu pot sta fără să spun un cuvânt despre această situație confuză! Oamenii români respectă toate religiile și toate rasele. Locuiesc în această țară de multă vreme, iar eu nu sunt nici alb, nici «black», care înseamnă negru în limba română. Sunt între cele două, dacă pot spune așa.

Nu am avut niciodată vreo problemă cu rasismul și nu am văzut cazuri de acest gen în România. Este o țară multiculturală, iar acest lucru o face frumoasă.

Al patrulea arbitru (n.r – Sebastian Colțescu), la fel ca și ceilalți colegi, nu au știut numele antrenorului secund care trebuia eliminat, așa că a spus «ăla negru». Așa cum înțeleg eu limba română, este o mare diferență între «negru» și «negro».

Văzând clipul respectiv, el nu a încercat să producă nicio formă de rasism. Cred că antrenorul secund a înțeles greșit semnificația cuvântului. Nu e vorba de rasă sau religie.

Fotbalul este un sport care ne aduce bucurie și adună oamenii împreună. La finalul meciului, toți suntem frați și prieteni, indiferent din ce țară suntem și ce culoare ai. Lăsați fotbalul să fie bucuria noastră, cel puțin asta ne-a rămas din sport”, a scris Hamza Younes, pe Facebook.

Pierre Webo, prima reacție publică după scandalul rasist iscat de Sebastian Colțescu

Pierre Webo a vorbit pentru prima dată, în mod public, despre scandalul cu tentă rasistă provocat de arbitrul Sebastian Colțescu la partida PSG – Basaksehir, din grupele Ligii Campionilor.

„Mulţumesc pentru susţinere, mulţumesc pentru solidaritatea tuturor jucătorilor, a echipei, preşedintelui clubului. Arbitrul a spus ce s-a auzit la televizor.

Pentru un arbitru UEFA Pro cred că a depăşit limita. Îi mulţumesc şi preşedintelui Recep Tayyip Erdogan”, a declarat Pierre Webo, pentru presa din Turcia.

Între timp, turcii pun presiune pentru ca arbitrii români să fie pedepsiți exemplar. În acest context, cariera lui Ovidiu Hațegan ar putea fi afectată decisiv, deși centralul partidei nu a fost direct implicat în conflict.

Publicat: 11 12. 2020, 18:25