Accidentările l-au ruinat pe Carles Puyol:** „Va fi foarte greu să merg la EURO 2012! Vreau să mă retrag pe teren, nu într-o sală de operație”

Fundașul Carles Puyol, care se va opera la genunchiul drept și va fi indisponibil șase săptămâni, a declarat, miercuri, că nu va renunța la naționala Spaniei, chiar dacă va rata participarea la Campionatul European, informează AFP.

„Va fi foarte greu pentru mine să ajung la Euro-2012. Regula este să meargă cei mai buni pe fiecare post. Eu aș avea nevoie de timp pentru recuperare. Ar fi nedrept să meargă un jucător care nu este apt sută la sută. Eu vreau să mai joc mulți ani. Dar merg ușor, rând pe rând. Nu știu dacă 2008 a fost ultimul meu Campionat European. Dar știu că vreau să mă retrag pe teren, nu într-o sală de operație”, a declarat Puyol.

Puyol, în vârstă de 34 de ani, s-a accidentat la meciul cu Espanol Barcelona de sâmbătă, din campionatul Spaniei, încheiat cu victoria Barcelonei, scor 4-0.

Fundașul Barcelonei va rata și finala Cupei Spaniei, împotriva formației Athletic Bilbao, care se va disputa la 25 mai, pe stadionul Vicente Calderon din Madrid.

Carles Puyol a cucerit cu naționala Spaniei titlul mondial în 2010 și pe cel european în 2008.

Sursa: MEDIAFAX

Publicat: 09 05. 2012, 18:27
Actualizat: 09 05. 2012, 18:28